Orice pravilă de viețuire evlavioasă ne îndeamnă să nu săvârșim nimic din cele ce țin de viața duhovnicească fără a ne sfătui cu oameni încercați și plini de înțelepciune. Un răspuns limpede la întrebările creștinului de astăzi despre cum ar trebui să se roage și ce ar trebui să ceară de la Dumnezeu nu l-ar putea da decât Sfinții Părinți.
Doar aceștia au știut să se roage cu adevărat în chip duhovnicesc și plăcut lui Dumnezeu, doar aceștia au știut ce să ceară de la Dumnezeu și, mai ales, cum să ceară. Sfințenia este o mărturie indiscutabilă a rugăciunii autentice și nu pot decât dimpreună-ființă. Astfel, Sfinții Părinți pot să ne îndrume și pe noi, păcătoșii, cum să ne rugăm, omul nefiind în stare să învețe ceva de la sine fără a fi povățuit de un meșter iscusit… Pentru „deprinderea temeinică a meșteșugului rugaciunii” (Sfântul Ioan Scărarul), cartea de față poate fi socotită neîndoielnic un prețios îndrumar.
