Ultramaratonistul

Scrisă cu inteligență, umor și candoare, fără ajutorul unui scriitor profesionist, Ultramaratonistul este o carte care a inspirat zeci de mii de oameni, alergători sau nu, să își depășească limitele și să își reamintească “ce înseamnă să fii cu adevărat viu”, după cum punctă Sam Fussel, autorul cărții Mușcle.
Citește tot rezumatul cărții Ultramaratonistul...   Dean Karnazes, numit de către New York Times “cel mai faimos ultramaratonist al lumii”, a câștigat în 2004 celebrul Badwater Ultramarathon, în 2006 Vermont Trail 100 Mile, iar în 2008 Cursa celor patru deșerturi (Antarctica, Atacamă, Gobi și Sahara). A făcut parte din echipa de ultramaraton a Statelor Unite în 2005 și 2006. În 2011 a alergat 4800 de kilometri de-a lungul SUA, din California până la New York, performanța finalizată în 75 de zile prin alergarea a 65-78 de kilometri pe zi. Masochismul de care dă dovadă Dean face deliciul cititorului. - Publishers Weekly (SUA) Face ca extraordinarul să pară ușor. - Revista GQ (SUA) În mod evident, e ceva nietzschean în structura lui Karnazes... convingerea că ce nu te omoară te face mai puternic. - Los Angeles Times (SUA)   Deși este într-o formă fizică excepțională, Dean Karnazes susține că prima jumătate a cursei o alergi întotdeauna cu ajutorul corpului, iar cea de-a doua cu ajutorul minții. Fără a zăbovi prea mult în teritoriul abstract al discuțiilor filozofice, Dean Karnazes explorează totuși “posibilitățile sinelui”: aleargă un ultramaraton în Valea Morții la 49°C și primul maraton la Polul Sud. Incredibila putere de a se automotiva contaminează pe oricine și este imposibil să îi citești cartea fără să îți dorești să alergi și tu un maraton. - Erica Joergensen Dean este ca un supererou care în timpul zilei rămâne ascuns în hainele normalității, prototipul familistului pe care nu-l remarcă nimeni. - The London Daily Telegraph (Marea Britanie) Un Forrest Gump din viața reală... Karnazes și-a educat corpul să facă lucruri dincolo de limita masochismului. Este aproape inuman. - Newsday (SUA) O carte care îți taie respirația - The Economist Aventura fabuloasă a unui alergător de cursă lungă, care dezvăluie sursa performanțelor sale supraomenești. - The New York Times Scrisă cu inteligență și umor, Ultramaratonistul îi inspiră pe cei activi să-și depășească propriile limite, iar pe sedentari să se ridice din fotoliu și să alerge. - Chicago Tribute Povestea unui om care face lucruri supraomenești. O carte despre curajul, puterea fizică și mentală a unui erou modern. - The Boston Globe     Fragment din cartea "Ultramaratonistul" de Dean Karnazes: "Coborârea de la Devil's Thumb a fost atât de abruptă în anumite locuri, că a trebuit să mă întorc pe o parte și să calc în lateral. Încălțămintea mi s-a umplut foarte repede cu pământ și pietriș, durerea din picioare intensificându-se. Undeva în timpul coborârii am trecut de km 80,5. Nici n-am observat borna care indică jumătatea cursei. Se spune despre Western States ca primii 80 km ii alergi cu picioarele, iar ceilalți cu mintea. Puterea mea mentală avea să fie acum pusă la încercare așa cum nu mai fusese vreodată.  El Dorado Creek, la kilometrul 85,1, marchează baza trecătorii. Urcarea de la El Dorado Creek până la Michigan Bluff a fost cea mai grea de până atunci. Au fost momente în care m-am târât în patru labe pe pietre pentru a putea urca, lac de sudoare, cu picioarele atât de grele că abia dacă mai puteam să îndepărtez crengile de pe jos, de care mă împiedicam din când în când. Dealul urcă și urcă și tot urcă. Urcarea a durat 4 ore și jumătate.  Într-un final, am putut să aud în depărtare vocile echipelor de la Michigan Bluff. Când am trecut de ultima curbă, punctul de control s-a ivit prin desiș. Ultimii pași m-au secătuit de toată energia rămasă. Oamenii roiau în jurul meu, punându-mi întrebări și oferindu-mi batoane de ciocolată Kudos, dar totul era în păsărească. Mi se învârtea capul și nu înțelegeam ce vor să-mi spună.  Depuneam un efort imens doar ca să rămân în picioare. Totul era neclar și se învârtea și mă simțearn de parcă aveam gura plină de coji de lămâie pe care le mestecăm.  Un voluntar mi-a turnat apă cu gheață pe cap. Lichidul rece mi-a provocat un șoc. Tremuram rău, aveam spasme și nu puteam să-mi controlez mușchii.  Într-un final, am reușit să îmi recăpăt simțurile, apoi m-au pus pe cântar. Slăbisem 1,8 kg — poate mai mult, din moment ce hainele mele erau ude și au adăugat ceva greutate. Nu era bine.  Mi-a luat ceva timp să-mi revin la Michigan Bluff. Am primit apa rece și mâncare, lucru care a ajutat — deși am refuzat să mă așez pe scaunul care mi-a fost oferit, speriat că nu mă voi mai putea ridica. Mâncarea m-a ajutat să îmi recăpăt o parte din forțe, iar atitudinea acelor voluntari a reprezentat un tonic puternic."   Citește mai puțin...