A cocheta, a iubi, a face amor... După ce criterii își aleg femeile partenerii? Ioana, fetișcana de la țară, îl momește pe băiatul care se teme de stafii; apoi, în Germania, se mărită cu un bătrîn.
Chloe, poeta nimfomană, asaltează bărbați deștepți și spirituali–frumusețea, vîrsta n-o interesează. Andreea modelează animale la scară 1:1 și, cînd simte că o „robește fiorul iubirii”, își mută sculpturile (inclusiv girafa) în casa amantului. Capricii de-o clipă, tainice permanente? Vieți și destine privite cu umor și îngăduința. Un roman-graffiti: tuse rapide, pete de culoare punctînd melancolice amintiri. Jurnal de bord al unui explorator rătăcit pe-un continent veșnic necunoscut: FEMEIA. „În viața fiecăruia dintre noi a existat mereu o mamă, o soră, o vecină pe care o admirăm de la distanță, o colegă de care eram îndrăgostiți în secret, o aristocrată a lumii de ieri care ne fascina, o învățătoare atoateștiutoare, o iubită, care, în fiecare dimineață, făceau să ni se lumineze ziua la simplul gînd că le vom zări, ne vor vorbi, vom petrece minute și ore în imediata lor apropiere. Caligraf al trăirilor sublime, Constantin Abaluță trasează din cuvinte cîteva portrete memorabile, în care concretețea realului se rarefiază în diafanul visului, mîna fină a artistului plastic redă sunetele misterioase, dar liniștitoare ale unor nocturne numai de el auzite, iar cotidianul posac al timpului prezent este fisurat de zîmbetul nostalgic al amintirilor.” (Tudorel Urian) „Proză elegantă, decupată din materie onirică, arabescuri ce pleacă din fumul amintirii – cartea lui Constantin Abaluță folosește pretextul feminin ca pe o madlenă. De fapt, punctul de fugă îl constituie relația naratorului cu obiectele și cu propria memorie. Mai departe, ceea ce este pus sub semnul întrebării este chiar puterea oricărui text de a prinde în plasa lui peștii aceștia care înoată în apele negre ale melancoliei.” (Bogdan-Alexandru Stănescu)