Proiectul Fericirii

Proiectul fericirii sau de ce am petrecut un an încercând să cânt dimineața, să-mi fac curat în casă, să lupt cinstit, să citesc Aristotel și în general să mă distrez mai mult. Gretchen Rubin a avut o revelație într-o după-amiază ploioasă în cel mai puțin probabil din locurile posibile: într-un autobuz.
Citește tot rezumatul cărții Proiectul Fericirii... "Zilele sunt lungi, dar anii sunt scurți,” și-a dat ea seama. "Timpul trece și nu mă concentrez atât cât ar trebui asupra lucrurilor care într-adevăr contează.” În acel moment, a decis să dedice un an pentru Proiectul fericirii. Pe parcursul acestei relatări pline de viață și captivante,  Gretchen Rubin realizează o cronică a aventurilor pe care le-a trăit în decursul a douăsprezece luni, și anume verificând pe viu înțelepciunea veche de secole, rezultatele cercetărilor științifice recente și lecțiile din cultura populară referitoare, toate, la unul și același subiect: cum să fii mai fericit. Printre altele, Gretchen Rubin a descoperit că noutatea și provocarea sunt surse redutabile ale fericirii, ca banii pot să ajute să-ți cumperi fericirea când sunt cheltuiți cu înțelepciune, că ordinea exterioară contribuie la calmul interior și că până și cea mai măruntă schimbare poate să însemne enorm. "O povestire prietenoasă, abordabilă și imposibil de lăsat jos din mâini, care te va face nu doar să îți începi propriul Proiect al fericirii, ci și să o inviți pe Gretchen Rubin la o cafea.” – San Diego Union-Tribune Cuprins : Începutul ... 1 1 IANUARIE: Stimulează energia ... 19    Vitalitatea 2 FEBRUARIE: Amintește-ți de iubire ... 47    Căsnicia 3 MARTIE: Țintește mai sus ... 87    Muncă 4 APRILIE: Înseninează-te ... 115    Când ești părinte 5 MAI: Ia joacă în serios ... 143    Timpul liber 6 IUNIE: Fă-ți timp pentru prieteni ... 183    Prietenia 7 IULIE: Cumpără puțină fericire ... 215    Banii 8 AUGUST: Contemplă Cerul ... 253    Eternitatea 9 SEPTEMBRIE: Urmează-ți o pasiune ... 289    Cărțile 10 OCTOMBRIE: Atenție ... 309    Atenția 11 NOIEMBRIE: Fii mulțumit în sufletul tău ... 337    Atitudinea 12 DECEMBRIE: Perfect ca la defilare ... 361    Fericirea Postfață ... 379 Mulțumiri ... 381 Proiectul Fericirii tale ... 383 Despre autor ... 386 Fragment : Începutul Întotdeauna m-am așteptat, într-un fel nelămurit, să îmi depășesc limitările. Într-o zi am încetat să-mi mai cârliontez părul, să port pantofi de alergare tot timpul și să mănânc terci de ovăz la prânz și la cină. Voiam să-mi amintesc zilele de naștere ale prietenilor, să învăț Photoshop, să n-o mai las pe fiica mea să se uite la televizor la micul dejun, să citesc Shakespeare. Să petrec mai mult timp citind și distrându-mă, să fiu mai politicoasă, să vizitez mai des muzee, să nu-mi fie frică să conduc mașina. Într-o zi de aprilie, într-o dimineață ca oricare altă dimineață, mi-am dat brusc seamă de un lucru: mă confruntăm cu pericolul de a-mi irosi viața. Uitându-mă pe geamul stropit de picături de ploaie al autobuzului, am văzut cum îmi treceau anii prin fața ochilor. "La urma urmelor, ce vreau de la viață?” m-am întrebat. "Păi… vreau să fiu fericită.” Dar nu mă gândisem niciodată la ce anume mă făcea fericită sau cum aș fi putut să fiu mai fericită. Erau multe lucruri care ar fi putut să mă facă fericită. Eram căsătorită cu Jamie, iubirea vieții mele, înalt, brunet și chipeș; aveam două fetițe adorabile, Eliza de șapte ani și Eleanor de un an; eram scriitoare, după ce debutasem ca avocat; locuiam în orașul preferat, New York; aveam relații strânse cu părinții mei, cu sora și cu socrii. Aveam prieteni; eram sănătoasă; nu eram obligată să-mi vopsesc părul. Dar prea des îmi sărea țandără la soțul meu sau la băiatul de la cablu. Mă simțeam demoralizată de orice neajuns profesional minor. Pierdeam legătura cu prietenele vechi, îmi pierdeam ușor cumpătul, aveam puseuri de melancolie, nesiguranță, neastâmpăr și un sentiment de vinovăție scăpat de sub control. Uitându-mă pe geamul aburit al autobuzului, am văzut două siluete traversând strada – o femeie cam de vârsta mea, încercând în același timp să-și țină umbrela în echilibru, să se uite la telefonul celular și să împingă un cărucior în care era un copil într-un impermeabil galben. Imaginea aceea mi-a dat un puseu de conștientizare: eu sunt, mi-am spus, uite-mă pe mine. Am un cărucior, un telefon celular, un ceas deșteptător, un apartament, un cartier. Chiar în acest moment merg cu același autobuz care traversează orașul până în parc, la dus și la întors. Asta e viața mea – însă nu m-am gândit niciodată la asta. Nu eram deprimată și nu treceam prin criza vârstei de mijloc, dar sufeream de o indispoziție de adult – un sentiment de nemulțumire care tot revenea și aproape un sentiment că nu putea să fie adevărat. "E posibil ca eu să fiu această femeie?” mă întrebam luând ziarul de dimineață sau așezându-mă să-mi citesc e-mailurile. "E posibil ca această femeie să fiu chiar eu?” Glumeam cu prietenele pe tema sentimentului de "casă frumoasă” când, de fapt, la fel ca în cântecul lui David Byrne "Once în a lifetime” – O dată în viață – aveam din când în când un șoc la gândul "Ăsta nu e casa mea frumoasă”. Citește mai puțin...