Parintele Petroniu de la Prodromu

Sub acest generic am inserat câteva materiale care, împreună, contribuie, la prezentarea biografiei Părintelui Petroniu, dar și a personalității sale. Începem cu o scurtă autobiografie care se oprește în anul 1961, din păcate, și care este mai curând destinată autorităților din vremea aceea, la care adăugăm o scurtă cronologie a vieții părintelui.
Citește tot rezumatul cărții Parintele Petroniu de la Prodromu... Continuăm cu un material destul de bogat semnat de Monahul Damaschin Grigoriatul, publicat în revista Osios Grigorios al Mănăstirii Grigoriu din Sfântul Munte, după trecerea la Domnul a Părintelui Petroniu. Este un material care include date auto-biografice, încredințate autorului de însuși Părintele Petroniu, dar și numeroase informații culese de autor de la părinții de la Prodromu despre Părintele Petroniu. Grec fiind, Părintele Damaschin a început să învețe limba română la Schitul Prodromu, apoi a continuat studiul limbii române pentru o perioadă de timp în România. L-a cunoscut bine și a avut multă evlavie la Părintele Petroniu, împrumutată și de la părintele său duhovnicesc, Starețul Gheorghe Kapsanis, unul dintre stăreții atoniți de numele căruia se leagă renașterea duhovnicească a Sfântului Munte în a doua jumătatea a secolului al XX-lea, alături de părintele Emilian Simonopetritul și de prințele Vasile Kondikakis. Părintele Petroniu nu a ieșit prea mult din schit. Avea însă relații speciale cu Mănăstirea Grigoriu și cu Mănăstirea Simonos-Petraș, două din cele mai avansate duhovnicește mănăstiri din Sfântul Munte. Dintre stăreții atoniți greci, părintele Gheorghe Kapsanis l-a cunoscut poate cel mai bine pe Părintele Petroniu și l-a apreciat în mod deosebit. Am avut bucuria să-l însoțesc pe Părintele Petroniu odată la Mănăstirea Grigoriu, într-o minunată și de neuitat călătorie făcută cu bărcuța mănăstirii, ocolind capătul de sud al Sfântului Munte. Cu prilejul vizitei am simțit evlavia profundă pe care i-o purtau părinții de la Grigoriu cu starețul lor în frunte, arătată în cinstea pe care i-a arătat-o și în bucuria cu care l-au întâmpinat. De altfel, între Mănăstirea Grigoriu și Schitul Prodromu a fost o legătură strânsă manifestată în gesturi discrete dar consistente. Schitul a fost deseori ajutat de Mănăstirea Grigoriu pentru nevoile sale materiale. Părintele Petroniu a fost invitat de mai multe ori să scrie în periodicul Mănăstirii Grigoriu, Osios Grigorios. La înmormântarea Părintelui Petroniu, Mănăstirea Grigoriu a fost reprezentată de părintele Damaschin. Am avut iarăși bucuria să-l culeg de pe drum – dansul pornise pe jos la drum, iar eu veneam din urmă cu o mașină – și să parcurgem aproape întreg drumul de la Dafni, portul Sfântului Munte, până la Prodromu, vorbind despre multe lucruri, dar mai ales rememorând chipul duhovnicesc al celui pe care aveam să-l petrecem a doua zi la mormânt. Cititorul va sesiza diferența și de vedere și de povestire dintre un grec și un roman. Se adeverește cuvântul părintelui Dionisie de la Colciu, care spunea că românii nu au scriitori, de aceea nu sunt cunoscuți marii noștri duhovnici, spre deosebire de marii duhovnici greci. Părintele Damaschin mi-a dat cu bucurie binecuvântare să traduc textul acesta și să-l includ în monografia închinată Părintelui Petroniu. Pentru descrierea vieții și chipului Părintelui Petroniu publicam două dialoguri cu monahi care i-au fost aproape. Întâi un dialog  cu părintele Justinian, realizat special pentru această carte. Părintele Justinian este omul care a stat aproape Părintelui Petroniu, ca econom al schitului, toată perioada stăreției acestuia la Prodromu. Nu este de închipuit prezența și lucrarea Părintelui Petroniu la Schitul românesc Prodromu fără părintele Justinian, care a coordonat activitatea gospodărească și de reconstrucție, cu multă credincioșie și devotament față de Părintele Petroniu și de așezământul în sine. Un al doilea dialog pe care-l considerăm foarte binevenit în această secțiune a cărții este cu părintele Modest, monah al Schitului Prodromu și ucenicul de chilie al Părintelui Petroniu în ultimele luni de viață. Rânduit de Dumnezeu să stea alături de Părintele Petroniu în ultima perioadă din viața sa, în momentele grele în care sfârșitul începuse să devină evident și până la momentul trecerii la Domnul, părintele Modest a avut prilejul să-l descopere pe Părintele Petroniu în multe aspecte pe care acesta, din smerenie și din discreția care-l caracterizau, reușise să le ascundă cu desăvârșire de ochii fraților. A fi alături de un mare duhovnic în perioada apropierii momentului trecerii celei mari, a confruntării cu moartea, este un privilegiu deosebit pentru orice monah. Părintele Modest a avut bunăvoința să stăm de vorbă multe ore în legătură cu această experiență a dânsului, dialog în care s-au conturat aspecte mai puțin cunoscute ale personalității Părintelui Petroniu. În fine, la același capitol al mărturiilor despre Părintele Petroniu publicam mărturiile celor doi îngrijitori ai ediției de față. Este vorba de un text-mărturie al părintelui Constantin Coman, profesor la Facultatea de Teologie din București, care l-a întâlnit prima dată pe Părintele Petroniu în anul 1979, numai un an după sosirea sa la Prodromu și a avut o legătură continuă până la trecerea Părintelui la Domnul. Un al doilea text aparține domnului Costion Nicolescu, care l-a cunoscut pe Părintele Petroniu, a corespondat cu dânsul și îl are la inimă cu multă evlavie. (Coordonatorii ediției)