Lucrarea sa - Ceea ce contează cu adevărat. Servicii, Leadership, Oameni și Valori - apare pe piața românească într-un moment în care sunt puse în chestiune, într-un mod dramatic, tocmai valorile etic-umane implicate la vârf în conducerea și dezvoltarea mediului de afaceri românesc.
O viziune nobilă, umanistă și etică în abordarea și rezolvarea problemelor de conducere și strategie, dar și a celor personale legate de acestea, așa cum profesează John E. Pepper Jr. în lucrarea sa, devine una dintre condițiile unei evoluții sănătoase a oricărui business și a economiei de piață în general. Căci „ce contează cu adevărat” este, spune John E. Pepper Jr., tocmai valoarea personală a liderului, calitățile sale individuale, ele sunt cele care vor conduce o companie oarecare spre performanță, succes și consacrare. “Intenția mea este să împărtășesc anumite principii și perspective bazate pe ceea ce contează cu adevărat – pe ceea ce, de-a lungul unei cariere de peste patruzeci de ani, am ajuns să cred că este esențial pentru dezvoltarea brandurilor de durată, pentru creșterea semnificativă a organizațiilor de toate tipurile și pentru carierele individuale. Această carte nu are rolul de a fi studiată academic sau citită pasiv. Mai degrabă aș vrea să fac o diferență în ceea ce privește înțelegerea voastră vizavi de ceea ce duce la succes atât pe plan personal, cât și profesional. În special, doresc să subliniez responsabilitatea pe care o are fiecare dintre noi în formarea succesului și caracterului instituțiilor de care aparținem.” - John E. Pepper Jr. Cartea, una dintre cele mai apreciate în Statele Unite ale Americii, are parte de recenzii scrise de mari oameni de business, indiferent de domeniu de activitate, de la rectori ai marilor universități americane până la membrii de conducere ai unor companii renumite la nivel mondial. „Așa cum spun de multe ori în cartea mea, am convingerea că oamenii, împreună cu valorile lor, constituie fundația de pe care se atinge orice scop în viață.” declară autorul. Este o carte minunată și inspiratoare, despre viață și business, inițial adresată angajaților din Procter & Gamble. Ceea ce contează cu adevărat este o carte pe care orice om ar trebui să o citească. - Domenico De Sole, fostul Președinte și CEO al Grupului Gucci John E. Pepper Jr. dovedește că, pentru a duce o viață plină de satisfacții și a conduce o mare companie, implică aceleași calități personale: viziune, perseverență, amabilitate și adaptabilitate. Aceasta este o carte plină de înțelepciune și inspirație. - Richard Levin, Rector, Yale University Aceasta este un raport, onest și personal, al carierei inspirante a unui mare lider în afaceri care, de asemenea, a slujit atât de bine o seamă de alte cauze nobile. Sper ca foarte mulți tineri să beneficieze din plin în urma citirii ei. - Ernesto Zedillo, fostul Președinte al Mexicului John E. Pepper Jr. a petrecut 40 de ani din cariera sa în diverse poziții în cadrul Procter & Gamble, unul dintre cei mai mari jucători la nivel global din industria bunurilor de larg consum. Între 1995-1999 a deținut poziția de Chief Executive Officer și Chairman of the Board, iar din 2000 până în 2002 pe cea de Chairman of the Board. De asemenea, a mai ocupat funcția de Director la Procter & Gamble între 1984- 2003 și pe cea de Președinte din 1986 până în 1995. În prezent se află în consiliul de administrație al mai multor companii precum Național Underground Railroad Freedom Center unde, între ianuarie 2006 și mai 2007, a deținut și funcția de CEO. Walt Disney Company și Universitatea Yale sunt alte două nume cu greutate în CV-ul acestuia. John E. Pepper Jr. a fost Chairman of the Board între 2007 și 2012 în cadrul Walt Disney Company, iar pentru Universitatea Yale a lucrat ca Vice President of Finance and Administration între ianuarie 2004 și decembrie 2005. John E. Pepper Jr. este membru al Consiliului Director al Cincinnati Museum Center. Una dintre marile pasiuni ale lui John E. Pepper Jr., și un domeniu unde a investit multă energie în ultimii 25 de ani, este cel al dezvoltării copiilor și adolescenților. A fost un suporter al organizației Every Child Succeeds care furnizează suport copiilor între 0-3 ani aflați în mediu de risc, și este unul dintre membrii fondatori ai Executive Committee of the Cincinnati Youth Collaborative, una dintre cele mai de succes organizații de mentoring și tutoring din Statele Unite ale Americii. A absolvit Universitatea Yale în 1960 unde a fost și în consiliul Yale Daily News. Originar din Pottsville, Pennsylvania, Pepper mai deține doctorate onorifice de la instituții de renume din mai multe țări, precum Yale University, Xavier University, Mount St. Joseph College, St. Petersburg University (Russia), The Ohio State University, The University of Cincinnati și St. Joseph’s University.
