Despre Pedepse Si Recompense In Educatie

Din cuprins: - Despre legitimitatea utilizării pedepselor în școală; - Despre recompense și rolul lor în managementul clasei; - Cum se dau ordine și instrucțiuni elevilor; - Momente "delicate" în desfășurarea unei lecții; - Pedepse și recompense.
Citește tot rezumatul cărții Despre Pedepse Si Recompense In Educatie... Comentarii pro și contra. O problemă fundamentală a managementului clasei, consideră Charles Howell (1), este aceea a legitimității utilizării pedepselor în sistemul educațional, indiferent dacă este vorba de cuvinte disprețuitoare, de reținere la școală după program sau de eliminare. Sînt pedepsele nu indispensabile, ci legitime în cadrul cîmpului educativ școlar? Pentru că prea mulți profesori recurg la pedepse în virtutea tradiției, considerîndu-le nu doar indispensabile, ci și îndreptățite: „Nu a respectat regulile”, „Deranjează clasa”, „Lecția nu se poate desfășura în orice condiții” etc. Dar dacă prin comportamentul sau elevul nu-i deranjează pe ceilalți și nici nu le amenința în vreun fel integritatea corporală, asemenea intervenții sînt legitime? Regulile care funcționează în sala de clasă sînt justificate, și dacă da, ce anume constituie justificarea lor? Charles Howell își propune să justifice acest gen de intervenții ale profesorului, pedepsele, plecînd de la datoria elevilor de a învăța și de la datoria profesorului de a le cultiva responsabilitatea în raport cu această datorie. Cu alte cuvinte, a justifica una sau alta dintre procedurile utilizate de profesor înseamnă a admite că elevii care vin la școală au datoria de a învăța. Ca atare, marea problemă constă în a demonstra că elevii au realmente datoria de a învăța, datorie care nu poate fi impusă în școală, ci se cere justificată prin elemente care depășesc cîmpul educativ școlar. Întrebarea esențială devine astfel următoarea: de ce vin copiii la școală? Pentru că numai venind la școală trebuie să accepte anumite elemente care țin de contextul acesteia și care sînt considerate (se va vedea dacă îndreptățit sau nu) indispensabile procesului învățării. Răspunsul, care pare de bun-simț, este că elevii vin la școală ca să învețe, urmînd ca profesorul să concretizeze învățarea în funcție de specificul diferitelor obiecte de studiu și de vîrsta elevilor. Iarăși, pare de bun-simț că procesul efectiv de învățare să depindă de conținuturi și de caracteristicile de vîrstă ale elevilor. Rămîne încă neclar în ce măsură învățarea algoritmului împărțirii, de pildă, este dependentă de acele elemente preliminare care alcătuiesc cîmpul educativ școlar: a sta într-o bancă anume pentru o anumită perioadă de timp, a ridica mîna dacă vrei să vorbești, a ține creionul în mîna dreaptă (sau stînga), a trage linie la caiete și tot cortegiul de reguli și circumstanțe care alcătuiesc rutina școlară. În principiu, se poate susține că întregul context al cîmpului educativ școlar este necesar, pentru că în absența lui nu se poate deprinde algoritmul împărțirii, dar nu există nici un fel de garanție ca un cîmp educativ școlar structurat diferit, cu alte reguli și proceduri nu poate susține chiar mai eficient învățarea algoritmului împărțirii. Poate că multe dintre elementele pe care profesorul le consideră indispensabile pentru rutina școlară nu sînt decît prejudecăți, ilustrînd mai degrabă modul în care acesta abdică de la exigențele inovației și imaginativului în experiența educațională. Poate că algoritmul împărțirii se poate învăța altfel și în circumstanțe diferite, dar elevii sînt nevoiți să accepte rutina pe care profesorul lor o consideră indispensabilă. Citește mai puțin...