Din cuprins: Franța în secolul al XVIII-lea. Condiții sociale și economice; Viața și opera lui Jean-Jacques Rousseau; Precursori; Concepte fundamentale în gîndirea pedagogică a lui Jean-Jacques Rousseau; Momentul Rousseau în evoluția pedagogiei; Jean-Jacques Rousseau în pedagogia românească.
Pentru ce Rousseau este atât de actual? Pentru că a cerut ca prima datorie a educatorului să o reprezinte cunoașterea copilului. Se afirmă adesea că el a descoperit copilăria, remarcând că fiecare copil are propriile particularități, cerințe și năzuințe. Copilul trebuie bine studiat pentru a putea organiza rațional educația lui. Școala contemporană insistă foarte mult asupra necesității organizării unui proces instructiv-educativ diferențiat și individualizat. Acest deziderat poate fi înfăptuit numai în condițiile unei bune cunoașteri a copilului. Rousseau înțelesese acest lucru și de aceea a insistat foarte mult asupra lui. Parcă nicicând n-a fost mai contemporan cu noi Jean-Jacques Rousseau ca în acest început de mileniu. Omul care gândea organic și sistematic în contraste, prefigurează deruta tragică a multor generații ce-i vor urma, refuzul de a accepta reguli sociale imuabile, constrîngeri împotriva firii. în toate domeniile abordate, a luat o poziție cu adevărat novatoare. în plin secol XVIII, el pledează pentru respectarea drepturilor fiecărui om, afirmă că educația trebuie să fie blîndă, glorifică fidelitatea conjugală fondată pe dragoste, proclamă că suveranitatea este unică și indivizibilă, proslăvește respectul naturii. Viziunile sale asupra istoriei, asupra moralei, dreptului și naturii fac din el un gânditor de avangardă. Opera sa corespunde, în mod paradoxal, mai mult ca niciodată, preocupărilor lumii noastre bulversate.
