Rezumat Sfinti Si Securisti - Teodor Tanco

Teodor Tanco este un scriitor de inspirație istorică, tipărind romane, nuvele, povestiri și un volum de teatru cu piese reprezentative ale marilor evenimente istorice transilvane (Răscoala lui Tănase Todoran, Memorandumul, Marea Unire).
Citește tot rezumatul cărții Sfinti Si Securisti... La fel eseistică, larga cercetare portretistică și monografia Virtuos Romană Rediviva (în 7 volume), care a fost încununată cu Premiul „George Barițiu” al Academiei Române, sunt consacrate trecutului romanilor. Nu am dorit să scriu această carte. Dar a trebuit Provocările, neadevărurile și nedreptafile au impus tipărirea și a unei ediții inedite, răspuns la reactfile și opiniile contradictorii, pozitive și negative, la prima apariție. Pozitive, după lecturarea ei, rămân cele exprimate în restrânsă presa scrisă, negative au fost numeroase comentarii orale și refuzul înserării vreunei întâmpinări în revistele locale și literare. Întâlnirile și relatiiie succinte între autor și personajul cel mai important al cărții sunt de acum trecut și istorie, fiind trăite și săvârșite în deceniile secolului apus și începutul acestuia, al XXI-lea, cu nădejdea neuitării scriitorului Valeriu Anania. Cartea este și un prilej de a-mi exprima bucuria pentru o formă specială, volens nolens, de conlucrare în plan spiritual, cu modelul meu din tinerețea visătoare la răscruci de profesii, pentru că cercetările documentare au premers acțiunile canonizărilor pe care literatul-mitropolit Bartolomeu le-a săvârșit în dioceza Clujului. Ieșirea cărții pe piață s-a făcut la ediția jubiliară, a XX-a, a Târgului Internațional al de Învățătură Gaudeamus, în noiembrie 2013, la București. În spațiul și timpul programat Editurii Ecou Transilvan din Cluj-Napoca, joi, 20 noiembrie, au fost în ordine prezentate cărțile: Sfinți securiști a subsemna-tului; Scrieri spirituale de Monseniorul Vladimir Ghika; Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Sfinti Si Securisti?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Sfinti Si Securisti și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Sfinti Si Securisti scrisă de Teodor Tanco. Sfinti Si Securisti a apărut în anul 2013. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2013 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Sfinti Si Securisti este editura ECOU TRANSILVAN - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura ECOU TRANSILVAN aici. Cartea Sfinti Si Securisti face parte din categoria Memorii Jurnal. Este o carte ușor de citit, are doar 174 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Sfinti Si Securisti și, de asemenea, sperăm că autorul Teodor Tanco, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde