Din Cuprins: ◊ Prin alții spre sine. Voiajurile lui E. Lovinescu ◊ În căutarea formei perfecte. Un posibil model: melodrama ◊ Scenete și fantezii. Mici scrieri morale ◊ 'Romanul care mă citește pe mine'.
Descoperirea unei metode Miza lucrării de față este să evidențieze atât geneza ideilor critice, cât și procesul de modelare a figurii spiritului creator și a personalității lui E. Lovinescu, prin confruntarea nucleului dur al operei, adică a textelor așa-zis 'canonice', cu publicistică și scrierile de plan secund, mai puțin frecventate. Dintre obiectivele specifice, menționăm: 1. identificarea surselor occidentale implicite și explicite în constituirea sistemului critic; 2. evidențierea trăsăturilor specifice și a influențelor de natură teoretico-ideologică; 3. elaborarea unui model de analiză a genezei gândirii critice și inserarea acestuia în contextul istoriei ideilor; 4. evidențierea unei ideologii și a unui etos burghez care stă la baza concepției lovinesciene despre literatură. Prezentul studiu are drept scop surprinderea organicității operei lovinesciene și a unui 'model critic' de tip umanist-burghez, în linia lui Thibaudet, a impresioniștilor francezi și a istoriografilor-'eseiști' anglo-saxoni, ceea ce justifică importanța acordată psihologiei ca 'știința-pilot', dar și accesibilitatea discursului critic (articulat cu predilecție în maniera foiletonului) și a romanului 'popular', de tip melodramatic (melodramaticul fiind genul cel mai puțin 'elitist', mizând pe emoție și sensibilitate – de unde și marea deschidere către public). În studiul de față am evidențiat importanța 'modelului' Lovinescu, în vederea unei posibile 're-umanizări' a studiilor literare (vezi și teoriile poststructuraliste despre 'întoarcerea autorului' scl.). Volumul de față (Scriitorul și umbra să) readuce în discuție atât personalitatea criticului de la 'Sburătorul' cât și sistemul lui conceptual, cu intenția de a evidenția relevanța actuală a 'modelului critic' de tip umanist-burghez. Am pretenția că interpretarea pe care o propun răstoarnă multe clișee referitoare atât la opera lovinesciană cât și la condiția criticii literare în genere.
