#GIRLBOSS include povestea Sophiei Amoruso, dar, în același timp, este infinit mai mare decât ea. Este profund personală, dar și universală. Fiind plină de îndemnuri brute pentru trezirea la realitate („Nu ești un fulg de nea special"), de observații oneste și pătrunzătoare („Eșecul este invenția ta") și de povești din spatele cortinei despre ascensiunea fulminantă a Nasty Gal, #GIRLBOSS vorbește despre foarte multe lucruri.
Dovedește că a avea succes nu are legătură cu popularitatea din liceu sau cu facultatea pe care ai urmat-o (dacă ai făcut o facultate). În schimb, succesul este legat de încredere în instinctele tale și despre felul în care îți asculți intuiția, știind ce reguli să urmezi și pe care să le încâlci. O #GIRLBOSS își ia viața în serios fără să se ia pe ea însăși foarte în serios. Risca și își asumă responsabilitatea în condițiile impuse de ea. Știe când să atace și când să folosească eschiva. Când să fie serioasă și când să dea frâu liber nebuniei interioare. Așa cum scrie Sophia: „Am trei sfaturi pe care aș vrea să vi le amintiți: Nu vă maturizați niciodată. Nu deveniți plictisitori. Nu deveniți niciodată conformiști. OK? Bine. Atunci hai să facem asta". „Cenușăreasa tehnologiei.” The New York Times „Noul fenomen al modei.” Forbes „Pur și simplu genială.” Huffington Post „#GIRLBOSS este mai mult decât o carte, iar Sophia Amoruso este mai mult decât un furnizor de îmbrăcăminte. #GIRLBOSS este un curent, o filosofie despre cum poate fi transformată muncă într-o aventură amuzantă, dinamică și sexy. Sophia ne încurajează să ne asumăm trecutul de care, la un moment dat, ne-a fost rușine (de exemplu, faptul că am fost autoritare, dure sau că ne-am pretat la furtișaguri). Numai așa putem prelua controlul propriului destin, putem deveni independente financiar și putem experimenta o schimbare radicală. Eu mă bag!” Lena Dunham Fragment din carte: "5 Banii arată mai bine la bancă decât pe picioarele tale „Nu există demnitate mai impresionantă și nici independența mai importantă decât să trăiești prin propriile mijloace." — Calvin Coolidge Niciodată nu mi-am propus să fiu bogată. Habar n-aveam că firma mea ar valora ceva până când n-au început să-mi bată la ușa investitori. „Compania ta valorează sute de milioane de dolari, iar tu deții atât din ea, așa că și tu însăți valorezi atât de mult." A fost șocant cât de repede s-a întâmplat totul. Nasty Gal a trecut de la a face 150 000 de dolari într-un an la a face 150 000 de dolari într-o zi, iar acum facem 150 000 de dolari în timpul prânzului. Cred că o parte din motivul pentru care Nasty Gal a avut atât de mult succes a fost faptul că scopurile mele n-au fost niciodată de natură financiară. Credeam în ce făceam și, din fericire, și alți oameni au crezut. Îmi pasă la fel de mult de proces pe cât îmi pasă de rezultate. Nicio decizie nu era prea mică. Fie că era o alegere semantică în descrierea unui produs sau expresia chipului unui model, tratăm totul cu cea mai mare grijă. La acea vreme, era datorită faptului că, așa cum am mai spus, sunt genul de om care acordă atenție până și unui detaliu atât de mic cum este o etichetă strâmbă la expediere. Privind retrospectiv, îmi dau seama că aceste lucruri mici cresc sau distrug o afacere. Ideile mele politice adoptate mi-au permis să abordez banii cu un mare grad de dezgust. Priveam asta ca pe o preocupare materialistă pentru oameni materialiști, dar mi-am dat seama în timp că, în multe feluri, banii pot însemna libertate. Dacă înveți să-ți controlezi finanțele și să nu le permiți să te controleze ele pe tine, nu te vei mai trezi captiv la slujbe, în locuri sau în relații pe care le urăști doar pentru că nu-ți permiți să pleci în altă parte. Să înveți cum să-ți gestionezi banii este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le vei face vreodată. Să fii într-un loc bun din punct de vedere financiar poate deschide foarte multe uși. Să fii într-un loc prost poate să ți le închidă în nas. Și să fii falit își pierde hazul rapid, așa că începe să iei decizii inteligente acum pentru a evita să plătești pentru cele proaste mai târziu. "
