Imaginează-ți cum ar fi să te trezești în fiecare dimineață nerăbdător să afli ce îți va oferi ziua respectivă. Indiferent de provocările pe care le-ai întâmpina în relațiile tale, la serviciu sau în familie, vei găsi întotdeauna o modalitate de a acționa din perspectiva acceptării și vei avea dorința de a învăța și de a te dezvolta pornind de la acele experiențe.
Gândește-te cum ar fi să ai suficientă încredere în tine și să crezi în tine și în valoarea ta pentru a fi mereu inspirat și optimist cu privire la viață și la viitorul tău. Ai vrea să-ți creezi această realitate? Life Coaching sintetizează experiența autoarei, Annie Lionnet, în zece pași concreți și eficienți care pot fi urmați atunci când ne dorim o schimbare majoră în viață sau când ne-am hotărât pur și simplu să preluăm controlul asupra propriei vieți.
