CD Theodor Paraschivescu George Enescu Pian

SEPT CHANSONS DE CLEMENT MAROT OP. 15     1.ESTRENE A ANNE 01:17     2.LANGUIR ME FAIS 01:57     3.AU DAMOYSELLES PARESSEUSES D\\\\'ESCRIRE A LEUR AMYS 01:17     4.
Citește tot rezumatul cărții CD Theodor Paraschivescu George Enescu Pian... ESTRENE DE LA ROSE 02:42     5.PRESENT DE COULEUR BLANCHE 01:40     6.CHANGEONS PROPOS, C\\\\'EST TROP CHANTE D\\\\'AMOURS 02:20     7.DU CONFICT EN DOULEUR 04:39 Ileana Cotrubas Theodor Paraskivesco – pian  SUITA OPUS 10     8.NO 1 TOCCATA 04?32     9.NO 2 SARABANDE 07:24     10.NO 3 PAVANE 05:50     11.NO 4 BOURREE 06:20  SONATA OPUS 24 NR. 1     12.ALLEGRO MOLTO MODERATO E GRAVE 11:03     13.PRESTO VIVACE 05:2     14.ANDANTE MOLTO ESPRESSIVO 07:4 Theodor Paraschivescu Născut în România (Brașov), după studii solide  la Conservatorul Superior de Muzică “Ciprian Porumbescu” din București, cu Silvia Șerbescu, beneficiază de o bursă a Guvernului Francez care îi permite să se instaleze la Paris pentru a urma cursurile cu Yvonne Lefebure la pian și Nadia Boulanger pentru analize muzicale. Laureat în 1961 al Concursului Internațional “George Enescu”, Premiul “Claude Debussy” în 1970, Paraschivescu, partajându-și repertoriul între marii clasici și romantici, pe de o parte și muzica franceză pe de altă parte, s-a produs strălucit în marile festivaluri franceze și a efectuat importante turnee în străinătate mai ales în Germania, Belgia, Luxemburg, Elveția, Spania, Portugalia, Polonia,  Canada, Mexic, etc. Solist al Radiodifuziunii Franceze a realizat numeroase înregistrări  fonografice  consacrate lui Beethoven, Haydn, Mozart, Brahms și Schubert, până la Debussy, Satre, Ravel și Faure acești trei compozitori pentru muzică de cameră. Discurile sale i-au adus cele mai înalte recompense decernate de Academii și presa de specialitate . Sept chansons de Clement Marot , op.15 1908 . După o neobișnuită pauză de creație care a durat circa un an și jumătate, Enescu va scrie în a doua jumătate a anului 1908 ciclul inspirat de poetul francez Clement Marot , scrise în franceza veche a secolului XVI . Farmecul special al acestor poeme se regăsește plenar în muzica lui Enescu, care urmărește fidel stările sufletești pe care le degajă. După cum observa Pascal Bentoiu „ciclul enescian este admirabil gradat, el urmează cumva două linii expresive divergente: una de bună dispoziție - clar semnificată în liedurile 3 și 6 și una mergând de la nostalgie până înspre adâncă melancolie – linie cuprinsă în cântecele nr. 2-4-5-7”. Ciclul se impune printr-o evidență noblețe interioară dublată de elementele modale ușor arhaizante, ce reînvie parfumul unei Frânte medievale. Opusurile 10 și 24  nr.1 pentru pian 1904. Juriul celebrei reviste franceze „Musica”, din care  făceau parte Debussy, Cortot, DֺIndy, decernează primul său premiu lui George Enescu. Lucrarea premiată, Suita a II-a pentru pian opus 10 , aduce într-o anumită măsură un omagiu marilor claveciniști francezi. Trebuie oare să ne mulțumim să o găsim „vag arhaizanta”?  Despre influențele suferite, însuși compozitorul confesându-se lui Bernard Gavoty, recunoaște:” Chiar Wagnerian cum sunt, i-am iubit îndeajuns pe Ravel și Debussy, pentru a suferi, ici și colo, influența lor. Astfel, în Suita a II-a pentru pian, compusă în 1903, se găsesc o Pavană  și o Bourée destul de “Ile- de- France”, de un colorit oarecum debussyst. Iar în Toccată care precede aceste două piese, tema ei secundă reproduce inversat motivul ritmic al Toccatei  din Tombeau de Couperin” ( să notăm totuși că Toccată de Ravel a fost scrisă abia după 14 ani…). Lucrare de tinerețe, cert, această suită face apel la un limbaj de sinteză, la o scriitură de un echilibru și de o eleganță exprimată printr-o melodie generoasă, un rafinament armonic și instrumental, totul având o perfecțiune arhitectonică evidentă. Această partitură timpurie ocupă un loc deosebit și unic în întreaga creație a lui Enescu. 1924. Întrerupând acaparanta elaborare a lui Oedipe, care îl preocupă de multe luni, Enescu termină prima sa Sonată pentru pian. Titlul său menționează „in fa diez minor”. Mențiune dacă nu inexactă, dacă nu incompleta când observăm bogăția tonală și subtilitatea modală ce se instalează în lucrare deja de la începutul primei părți, Allegro molto moderato grave, un Presto care urmează e o muzică plină de pulsație cu elemente dinamice puțin utilizate de altfel de Enescu. Pe lângă ritmurile asimetrice, putem admira o scriitură de toccată, care, în pofida scriiturii aerate, e la fel de eficiență ca falsa fugă inițială. Contrar tuturor așteptărilor, mișcarea a treia, Andante molto espressivo este lentă și meditativă. Recreînd, după mărturisirea muzicianului „ atmosfera nocturnă a Câmpiei romane”, această pagină e plină de o poezie nostalgică foarte tipică a unui spațiu atemporal: cheie a unei veritabile înțelegeri a acestei muzici care sugerează o filozofie a timpului diferită de cea occidentală. Se simte în aceste pagini o nevoie de înnoire, o căutare de sine lentă, dar sigură. Deopotrivă cristalizarea aspirațiilor celor mai pure și necesitatea de eliberare prin reîntoarcerea la formele și substanța cântului ancestral. Critica franceză a primit foarte favorabil această Primă sonată pentru pian, subliniind coexistența pe care o obține între aparența improvizației și construcția riguroasă care nu e evidentă la o primă abordare.                                                                                                                                                                                            Cornel Țăranu Citește mai puțin...