Dincolo De Usa Sau Despre Alegore, Metafora Si Simbol In Teatrul Lui Matei Visniec

În 1987, când cere azil politic în Franța, dramaturgul Matei Visniec îl reduce la tăcere pe poetul Matei Visniec, angajându-se într-o temerară aventură sub deviza Totul pentru teatru. Acest fapt pare atunci pentru unii o adevărată crimă literară, în timp ce alții vorbesc de spirit donquijotesc.
Citește tot rezumatul cărții Dincolo De Usa Sau Despre Alegore, Metafora Si Simbol In Teatrul Lui Matei Visniec... Timpul va demonstra contrariul, piesele sale de teatru impunându-se că valori incontestabile atât publicului, cît și criticilor și fiind jucate, în consecință, pe scene prestigioase atât în România cât și în străinătate.  Cel care, ajuns la numai 31 de ani în Franța, are îndrăzneala de a afirma cu tot orgoliul și entuziasmul tinereții Je suiș un ecrivain roumain, je suiș en train de demander asile politique... se va declara, mult mai târziu (martie 2005) un autor de modă veche, adică – explică el însuși – cineva care crede cu naivitate fatidică în puterea cuvântului și în mesajul emanat din emoția estetică a unei povești. Într-adevăr, piesele sale de teatru – atât cele scrise înainte de 1987, cât și cele de după această dată – par scrise pentru oameni avizi de povești, dispuși să se lase antrenați în jocul viu al imaginației pentru a descoperi, dincolo de povestea aparentă, mesajul profund al textului. Prin ele,  Matei Visniec construiește o lume a interogațiilor explorând condiția umană în profunzimea neliniștilor, temerilor, viselor și speranțelor sale. Așa că, nu întâmplător, multe din  operele sale dramatice stau sub semnul alegoriei, metaforei și simbolului care, prin conotațiile lor – uneori contradictorii și cu atât mai provocatoare – fac să vibreze, melancolic, coarda conștiinței și a sensibilității cititorilor sau spectatorilor. Metafora vieții și cea a morții, metafora fericirii și cea a trecerii, metafora orbirii sau cea a mesajului inaccesibil își găsesc expresia într-o lume în care totul trebuie înțeles simbolic, de la personaje, la obiecte și situații.  După cum se va  vedea, vorbim de metaforă la nivelul ideii, nu la nivelul frazei, scrisul lui Matei Vișniec remarcându-se prin lipsa înfloriturilor stilistice și, în același timp, printr-o extraordinară precizie. Cuvintele sunt alese cu grijă, cântărite cu atenție și utilizate în regimul unei maxime eficiente. Cauza e precizată de autor: În România eram prea bogat, scriam ca un copil răsfățat, aveam prea multe cuvinte. Trebuia să fiu econom în franceză care mă găzduia și pe care nu o stăpâneam prea bine. Nu aveam voie să greșesc, ci nevoie să fiu eficient. Esențializarea limbajului sau își are una din cauze și în  trecerea pieselor prin două filtre, cel francez și cel roman. Naveta între cele două limbi – mărturisește autorul – poate continua multă vreme, cu revelații dintre cele mai fructuoase, pentru că textul este «cântărit» astfel în două universuri emoționale, în două coduri de sensibilitate, ceea  ce mă obliga până la urmă să fiu foarte clar și foarte cinstit cu mine însumi, adică să spun fără să trișez ceea ce vreau să spun. Cu toate acestea, în spatele discursului de o precizie chirurgicală  mesajele  sunt cifrate, iar încercările de decriptare descoperă conotații multiple care contribuie la construirea sensului complet, fără însă a reuși acest lucru. Mereu pare să fie posibilă încă o interpretare, mereu e loc de o nouă sugestie, mereu  sensul pare să scape unei interpretări definitive, piesele lui Vișniec comunicând „un mesaj ce depășește cadrul referențialității prea exacte. La fiecare nouă lectură, la fiecare nouă punere în scenă,  o nouă semnificație pare să iasă la iveală și, cu fiecare nouă semnificație  sensul profund al textului, departe de a se preciza, se îndepărtează și mai mult. Că poștașul evocat de unul din personajele sale, Matei Visniec aduce în fața ochilor cititorilor / spectatorilor  un mesaj ce se pierde când încerci să te apropii prea mult (un mesaj ce depășește cadrul referențialității prea exacte – notează Mircea Diaconu). Ești chemat însă să te apropii deoarece, în concepția autorului, dramaturgul nu e decât primul strat al unei construcții care va fi mult mai complicată, statut care-l pune în poziție de cerșetor. Pentru ca creațiile sale să trăiască, pentru că lumea unică a dramaturgului să-și poată semna certificatul de naștere, este nevoie de regizor, actor, scenograf, public, cititor (care trebuie să fie toate acestea la un loc), iar toți aceștia au un singur scop: să scoată la iveală  mesajele ascunse. Despre aceste mesaje am putea crede că stau sub semnul miracolului pe care-l așteaptă  autorul să se întâmple în acest secol: să-și găsească oamenii valori comune atât de puternice, încât să-i facă să renunțe la violență, la agresiune, la intoleranță și la alte rele.   Născut din angoasa planetei, a oamenilor, a lumii civilizate, în teatrul lui Vișniec totul e altceva decât pare. Iar această lucrare se vrea o încercare de a găsi cheia potrivită pentru ușa dincolo de care presupunem mesaje încă nedescifrate dar presimțite cu o dureroasă neliniște