Rezumat Marea carte de colorat 56 ani - -

Știm cu toții că una dintre activitățile cele mai îndrăgite de copii, îndeosebi la nivel preșcolar, este coloratul. Iar atunci când, colorând, începi să cunoști lumea înconjurătoare cu toate nuanțele, fenomenele și viețuitoarele ei, învățatul devine o joacă.
Citește tot rezumatul cărții Marea carte de colorat 56 ani... Marea carte de colorat pentru 5-6 ani își propune chiar acest lucru; concepută în conformitate cu programa pentru învățământ preșcolar, oferă, în cele 112 pagini care o alcătuiesc, activități pe domenii experiențiale și minunate ilustrații grupate pe teme și subteme de studiu. Anotimpurile, fructele și legumele, principalele sărbători însoțite de obiceiuri și tradiții, familia, corpul uman și organele de simț, lumea plantelor și a animalelor, mijloacele de transport și călătoriile, meseriile, Universul și corpurile cerești, școala și educația antreprenorială – toate se regăsesc în volumul de față, ușurând misiunea părinților și a educatorilor. Așadar, dacă sunteți în căutarea unui sprijin pentru a începe educația copilului dumneavoastră, luați în considerare cărțile de colorat de la Editura Aramis: veți reuși mai ușor și mai repede. Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Marea carte de colorat 56 ani?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Marea carte de colorat 56 ani și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Marea carte de colorat 56 ani scrisă de -. Marea carte de colorat 56 ani a apărut în anul 2015. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2015 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Marea carte de colorat 56 ani este editura ARAMIS - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura ARAMIS aici. Cartea Marea carte de colorat 56 ani face parte din categoria Carti de colorat. Este o carte ușor de citit, are doar 112 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Marea carte de colorat 56 ani și, de asemenea, sperăm că autorul -, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
1 secunde