Rezumat Conflicte care au schimbat lumea. De la razboiul Troiei la Revolutia franceza - Rodney Castleden

  Cartea ,,Conflicte care au schimbat lumea" vă poartă pe firul cronologic în miezul celor mai relevante conflicte ale umanității, accentuând importanța lor pentru contemporaneitate. Autorul dă numeroase detalii despre tipul de conflict, cadrul geografic și istoric, părțile combatante, rezultatele și efectele pe termen scurt sau îndelungat pentru țările implicate.
Citește tot rezumatul cărții Conflicte care au schimbat lumea. De la razboiul Troiei la Revolutia franceza...       Pasiunea lui Rodney Castleden pentru istorie, geografie, arheologie și admirabilă sa onestitate – nu numai față de cititorii preocupați de aceste teme, ci și față de istoricii și cercetătorii domeniului – au contribuit la nașterea unor cărți de mare succes. Cele peste 40 de lucrări ale sale sunt apreciate în întreaga lume datorită cercetărilor sale meticuloase, dar și fluenței și accesibilității scrierii. Profesorul de istorie care locuiește și preda în Brighton are meritul de a transpune episoade obscure ale istoriei într-un limbaj familiar unui public cât mai larg. Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Conflicte care au schimbat lumea. De la razboiul Troiei la Revolutia franceza?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Conflicte care au schimbat lumea. De la razboiul Troiei la Revolutia franceza și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Conflicte care au schimbat lumea. De la razboiul Troiei la Revolutia franceza scrisă de Rodney Castleden. Conflicte care au schimbat lumea. De la razboiul Troiei la Revolutia franceza a apărut în anul 2015. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2015 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Conflicte care au schimbat lumea. De la razboiul Troiei la Revolutia franceza este editura METEOR PRESS - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura METEOR PRESS aici. Cartea Conflicte care au schimbat lumea. De la razboiul Troiei la Revolutia franceza face parte din categoria Cultura Generala. Este o carte rezonabil de groasă - are 256 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Conflicte care au schimbat lumea. De la razboiul Troiei la Revolutia franceza și, de asemenea, sperăm că autorul Rodney Castleden, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde