Dicționarul de față se adresează unui public larg. Se orientează în special spre un vocabular actual, spre formele vii ale limbii române și germane. Datorită fluxului informațional, au fost cuprinse și cuvinte cu o frecvență mărită din limbajele de specialitate.
S-a accordat, de asemenea, o atenție deosebită sintagmelor și propozițiilor exemplificative, iar în nenumărate cazuri s-au făcut referiri la nivelul stilistic. Autorii au considerat necesară includerea unui aparat informațional fonetic și morfosintactic amănunțit, ceea ce face ca lucrarea să capete caracterul unui dicționar gramaticalizat.
