Basme

Alexandru Odobescu (1834-1895), scriitor, istoric, arheolog și om politic, a rămas în istoria literaturii române ca autor al nuvelelor istorice Mihnea troda cel Rău (publicată în 1857) și Doamna Chiajna (1860), dar și al eseului Pseudo-kynegetikos sau Fals tratat cle vânătoare (1874), unde se regăsește și basmul Feciond de 'împărat, cel cu noroc la vânat.
Citește tot rezumatul cărții Basme... "Deși nu-i lipsește vigoarea în observarea detaliului realist și mai ales în perceperea sonurilor misterioase ale nopții (...), proza odobesciana este solemnă și impersonală până și în nostalgia ei evocatoare, abia colorată afectiv (...). Scriitura lunecă între planul unei realități văzute în chip foarte precis, dar mai mult științific decât memorialistic, și planul livresc, al celei mai fermecătoare erudiții cu putință, propunând la noi modelul prin excelență al prozei intelectuale, clasice, rafinate și de un perfect bun-gust." - Nicolae Manolescu     CUPRINS: Zece basme mitologice     Epimeteu și Pandora     Briareu;     Deucalion     Patimile Demetrei     Posidon și Atena     Apolon in Delos     Apolon Pitianul     Niobe și Latona     Admet     Narcis Basme localizate     Jupan Ranică Vulpoiul     Tigrul păcălit     Feciorul de împărat, cel cu noroc la vânat. Mic îndreptar de termeni mitologici Tabel cronologic Repere critice Fragment: " Apolon in Delos     Din țară în țară rătăcea biată zână Leto sau Latona, plină de temeri și de durere, pentru că nicio țară și nicio cetate nu voia să-i dea un locșor unde să trăiască în pace. Toate locurile, dăruite de zei cu belșug, aveau frică de zeiță Era, care era dușmană neîmpăcată a bietei zâne Latona.     Din insula Cretei ea trecuse la Atena, din Atena la Egina, din Egina, pe plaiurile Pindului și ale Atonului, de acolo prin in-sulile întinsei și albei mari a lui Egeu, de-a rândul, prin Skyros, și Imbros, și Lemnos, și Chios, cea mai frumoasă din toate, cerând pretutindeni un adăpost. Dar în deșert se rugase ea de toate aceste pământuri ca să o primească a se așeza în sânul lor. Nicăiri nu cutezase a o primi.     În sfârșit, ea ajunse și până la mică insulă pustie din Delos și-i făgădui că dânsa va dobândi în viitor o neasemuită mărire, dacă vă voi să o adăpostească pe țărmurile ei. Ea îi vorbi într-astfel, înălțând glasul din depărtare:     — Ascultă-mă cel puțin tu, insula din marea adâncă! De vei îngădui tu Latona să se așeze cu locuința pre pământul tău, va veni un timp când toate popoarele lumei vor pluti cu drag spre tine și vor aduce în sânul tău tot felul de avuții. Căci pre pământul tău voi naște pe Febus Apolon, domnul luminei și al vieței; iar atunci, oamenii toți vor veni aici, ca să afle voințele lui și să câștige prin daruri a lui priință. Insula Delos răspunse:     — Zâna Latono, tu făgăduiești lucruri mari; dar se aude, zicându-se, că puterea lui Febus Apolon are să fie așa de mare, încât lumea întreagă abia o încapă și că nimic pe lume nu-i va putea sta împotrivă și că abia dacă lumea întreagă îi va fi de ajuns. Apoi, uită-te și vezi cât e de îngust și de sterp cuprinsul meu. La mine, vai! n-ai pe ce să pui ochiul! Deci, mi-e teamă că lui Apolon îi va fi urât pământul meu pietros și sterp. El de aici se va duce în vreo altă țară, mai plăcută, unde i se vor înălța templuri mărețe și atunci avuțiile pe care tu mi le făgăduiești, el le va hărăzi altor popoare; iar eu, biet, voi rămâne tot părăsită și pustie!     Dar zâna Latona se jură pe cerurile fără margini de pre capul ei, pe pământul nemăsurat ce o împresoară, iar mai cu seamă pe negrele ape ale răului Stix, care scăldă poalele iadu-lui, se jură că în Delos va fi, negreșit, adăpostul sfințit al lui Febus Apolon și că d-a lungul anilor scumpe miresme vor arde pe altarele lui.     Astfel se întâmplă ca Latona să-și afle repaosul în mica insulă Delos, unde se și născu, curând dupe aceea, zeul strălucitor: Febus Apolon. " Citește mai puțin...