Singura pe Drumul Matasii

„Priviți cu atenție mai întâi harta prietenoasă a acestei călătorii. Abia apoi parcurgeți, împreună cu autoarea, o experiență pe cât de palpitanță, pe atât de excitantă pentru minte și pentru neprețuita endorfină a libertății.
Citește tot rezumatul cărții Singura pe Drumul Matasii... Trei fire sunt de urmărit și, la nevoie, puteți alege între ele. Unul e cel al notelor de călătorie la cald și la persoana întâi acut, ca să zic așa. Sunt marcate în italice. Să nu ratați zigzagul fin al neliniștilor Sabinei Fați, lăsat la vedere cu parcimonie. Al doilea este șirul de excursuri istorice despre fiecare dintre cele zece țări, care, nu vă temeți, revine întotdeauna la zi, exact în punctul de intersecție cu prezentul. Al treilea înșiră pe ață vreo sută de «personaje» episodice, oameni cu care Sabina Fați a stat, într-un fel sau altul, față în față. O să vă urmărească în grup, că o armată de teracotă care s-ar fi decis brusc s-o ia înapoi, tăcut, către Apus. Adică spre noi.“ (Tania RADU) „La început am crezut că sunt singură cu muntele, dar l-am zărit imediat pe soldatul tadjic, paznicul barierei din fața mea. Un uriaș încremenit, îmbrăcat în manta lungă de postav și purtând căciula tradițională rusească revărsată peste urechi. Se uită la mine ca la ceva bizar. Îi întind pașaportul, dar omul nu schițează nici un gest, se uită de departe și pe urmă îmi întoarce spatele. E 1 iunie 2014 și sunt plecată de 45 de zile în căutarea mea și a Noilor Drumuri ale Mătasii. Cele cinci sau zece minute petrecute în fața barierei mi s-au părut ore și mi-am dat brusc seama că sunt în fața unei garnizoane de militari sălbăticiți de șederea în Pamir. Am văzut că în jurul meu se strâng toți băieții din garnizoană. Îmbrăcați lejer și ieșiți din cealaltă baracă, bine încălzită, poartă slapi, pantaloni de trening cu genunchi labărțați și bluze groase de bumbac. Se uită la mine ca la ceva bun de mâncat și am senzația că rânjesc unul la altul. Începe să-mi fie frică. Ce pot face singură împotriva acestor zdrahoni? N-am nici o șansă, îmi zic, și le zâmbesc ca unor oameni care m-ar putea ajuta.“ (Sabina FATI)