Ghidul penal al omului de afaceri. Consecințe penale ale activității economice ilicite este o lucrare scrisă în scopul informării persoanelor care conduc afaceri sau care sunt implicate în activitatea economică, prin punerea la dispoziția acestora a unor date menite să le faciliteze cunoașterea dispozițiilor legale penale aplicabile în domeniul afacerilor.
Lucrarea Ghidul penal al omului de afaceri. Consecințe penale ale activității economice ilicite este destinată, în principal, oamenilor de afaceri, adică persoanelor care inițiază, finanțează, conduc sau supraveghează, într-o formă sau alta, fie direct, fie indirect, o întreprindere. Informațiile cuprinse în acest ghid sunt utile nu numai pentru oamenii de afaceri, ci și pentru alte persoane care îndeplinesc funcții sau activități în domeniul resurselor umane, contabilității, marketingului ori care îndeplinesc sarcini executive în cadrul unei companii sau organizații economice. Prin materialul de față, am urmărit să aducem la cunoștința celor interesați, într-un limbaj accesibil, conținutul actelor normative ce reglementează răspunderea penală pentru fapte comise în domeniul afacerilor sau în legătură cu desfășurarea activităților economice.
