Atlas de medicina de urgenta

    Acest atlas abordează tema medicinii de urgență, caracterizată prin interdisciplinaritate și nevoia de a acționa rapid. O specialitate interdisciplinară, ca și o disciplină separată între alte discipline, pare o contradicție în sine.
Citește tot rezumatul cărții Atlas de medicina de urgenta... La o privire mai atentă această discrepanță dispare.     Scopul medicinii de urgență este tratarea cazurilor urgente stricto sensu, adică a evenimentelor bruște de orice fel, care periclitează viața și sănătatea pacienților și care necesită intervenție imediată și țintită. Acest spectru larg de cazuri permite medicinei de urgență să se erijeze ca disciplina între discipline.     În medicină de urgență este nevoie de generalistul cu abilitați specifice, care stăpânește urgențele din toate specialitățile medicale, precum și capacitatea de a asigura funcțiile vitale indiferent de situație. Medicină de urgență înseamnă muncă în echipă, de aceea cartea nu se adresează doar medicilor de urgență care activează în pre-spital, ci și celor care nu sunt medici (paramedici, asistenți) dar sunt implicați în această activitate și care sunt parteneri indispensabili.     Medicină de urgență și cea dedicată calamităților sunt strâns corelate în spital și pre-spital.     Medicină de urgență pre-spitalicească spre deosebire de cea din spital presupune solicitări specifice personale și de intervenție, care devin și mai importante în cazul calamităților, adăugându-se aspectelor logistice.             Fragment:       “In infarctul miocardic acut apare frecvent o durere retrosternală foarte intensă, continuă, dispnee, agitație și senzația de moarte iminentă. Durerea nu cedează la nitrați spre deosebire de AP (Figura 2.1.4)     În cazul apariției șocului cardiogen pacientul este frecvent transpirat, palid și are tegumente marmorate. Extremitățile sunt reci și cianotice. În cazul creșterii presarcinii, este prezența stază jugularelor. lnsuficiența ventriculară stângă manifestă duce la apariția edemului pulmonar. Auscultătoric se percep bazal raluri crepitante umede. În cazul evoluțiel fulminante ralurile se pot percepe și fără stetoscop de la distanță. La auscultația cordului diminuarea zgomotelor cardiace, galopul său alte zgomote pot oferi indicii suplimentare. Poate fi prezentă hipotensiunea arterială consecutivă insuficienței de pompă, precum și hipertensiunea cu simptomatologie coronariană consecutivă.       Înregistrarea ECG      Pentru delimitarea unui STEMI de alte ACS și de măsurile terapeutice ce ar trebui luate, este necesară înregistrarea unui ECG în 12 derivații. Pe lângă semnele de infarct se va acorda atenție și altor eventuale semne de ischemie (Figura 2.1.5).     - ECG se va efectua imediat. Semnele unui STEMI sunt:     - Supradenivelarea de ST de ≥ 0,1 mV in cel puțin 2 derivații adiacente ale membrelor;     - ≥ 0,2 mV in cel puțin 2 derivații pectorale adiacente sau     - Bloc de ramura stângă cu simptomatologie tipică de infarct.     Specificitatea supradenivelărilor ST reduse (0,1-0,2 mV) poate fi crescută prin luarea în considerarea a subdenivelărilor ST în derivațiile opuse. Este posibilă și apariția de subdenivelări ST importante în loc de supradenivelări ST.     Localizarea infarctului (Figura 2.1.6-2.1.8) se face coreland supradenivelările ST cu derivațiile în care apar pe înregistrarea cu 12 canale:     - Perete posterior: II, III, aVF     - Postero-lateral: II, III, aVF, V5, V6     - Perete anterior: V1-V6, I, aVL     - Infarcte mici de perete anteroseptale V1-V3; anterolateral V4-V6     Nu toți pacienții cu infarct prezintă modificări ECG tipice (NSTEMI) – prin urmare „un ECG normal" nu exclude un infarct.” Citește mai puțin...