Calendarul Naturii

Calendarul Naturii pentru toți copiii lumii- este o poveste științifică pentru toți copii, cu iz de fantezie, spre a-i introduce pe cei mici în problemele ecologice, a le trezi interesul pentru observarea naturii și protecția ei.
Citește tot rezumatul cărții Calendarul Naturii... Fragment: " Pentru că bucuria tuturor viețuitoarelor să fie mare, Domnul i-a poruncit Soarelui că, după logodnă, să facă nuntă, iar ca mireasă, aleasă de Domnul din mijlocul naturii, i-a dat Soarelui pe cea mai măiastră și neîntrecută bucătăreasă din lume, pe Doamna Cloroftla, doamna verde a lumii plantelor. De ziua nunții lor, Domnul i-a poruncit Soarelui să lumineze egal cele două fete ale Pământului. Așa, Soarele a luminat douăsprezece ore o parte a Pământului și tot douăsprezece ore cealaltă parte, ceea cc a însemnat că ziua era egală cu noaptea, adică nici una nu era mai lungă decât cealaltă. Asta se întâmplă la 21 Martie, cum au numerotat oamenii mai târziu ziua aceasta și au numit-o echinocțiu, adică echi înseamnă egal, iar nocțiu, l-am putea traduce cu noapte, iar această zi egală cu noaptea înseamnă începutul primăverii. Pentru măicuța Natură, această zi a rămas cea mai importantă zi a anului, în care începe Anul Nou. Numai că oamenii, cu timpul au uitat de nunta Soarelui și au nurnerotat altfel zilele anului, dar Clip, piticul, și-a propus să le reamintească. I-a făcut invitație zânei Citrina să vină la el, în pădure, cu copiii, să serbeze Anul Nou. După ce au auzit povestea, copiii au sărit în sus, nerăbdători, strigând: „Să mergem, să mergem în pădure la piticul Clip, să serbăm Anul Nou!" Citrina bătu din nou din palme, chemând vântul. Până să vină acesta, ea îi Înfășură pe toți în valul ei galben-lămâie și deodată au devenit mititei și ușori, așa încât vântului nu i-a fost greu să-i ia pe toți în spinare și să-i ducă departe, departe, în muntele cel înalt și Întunecat de desișul pădurii de fag, mai sus de minunăția brazilor. Vântul îi așeză pe membrii expediției într-o poienită întinsă, cu fața la soare, acoperită de zăpadă, la marginea căreia clipocea un pârâiaș pe sub podul de gheață care-l acoperea din loc în loc și unde creștea un fag uriaș, cu crengi aproape până la pământ, la rădăcina căruia Clip își avea locuința. Sosirea lor o făcu cunoscută telefonul pădurii, o gaiță guralivă, care le știe toate și le vede toate câte se petrec în împărăția ei. Nu există să se întâmple ceva în pădure fără ca ea să nu observe, să nu dea de știre, dacă se întâmplă ceva neobișnuit, ca de exemplu acum, când sosiseră niște străini, fie oaspeți, fie dușmani, pe care ea să nu-i anunțe. Clip cel cu barba albă, moale și lungă până la pământ, când auzi telefonul, le ieși în întâmpinare cu brațele deschise: " Citește mai puțin...