Instrumentele muzicale ale poporului roman

În zilele noastre, poporul romîn folosește un mare număr de instrumente muzicale pentru a-și tălmăci în sunete simțămintele ce-l frămîntă. Alături de instrumente foarte vechi ca buhaiul, duba.
Citește tot rezumatul cărții Instrumentele muzicale ale poporului roman... buciumul, fluierele, cimpoiul, se găsesc și altele, împrumutate în perioade istorice mai apropiate, cum sînt vioară, tambalul,chitară sau clarinetul, ori unele care au pătruns de curînd în lumea cântecului nostru popular, ca de pildă torogoată, saxofonul sau acordeonul. Am lăsat în afara acestei împărțiri clasice frunză, coajă de mesleăcăn, solzul de pește și alte mijloace asemănătoare, care dau suflatului, fluieratului, șuieratului ori dîrlaitului executantului un caraclor instrumental și pe care le-am numit pseudoinstrumente. Dintr-un anumit punct de vedere ele sînt idiofone de suflat, dar tot atît de bine pot fi socotite ancii simple și categorisite aerofone, sau unele clasificate chiar în grupa membranofonelor, ca de pildă foiță de hârtie presată de buzele executantului de lațul unui pieplene. Ținînd seama de caracterul specific și de marea simplitate a « instrumentelor » de acest fel, am început cu ele descrierea instrumentelor muzicale folosite de poporul nostru. Această clasificare are multe neajunsuri, între care cel izbitor este amestecul instrumentelor vechi cu cele noi, a celor propriu-zis populare cu cele de fabrică, precum și a celor lăutărești cu cele folosite de instrumentiștii populari fără vreun scop lucrativ. S-a văzut însă că între instrumentele muzicale pe care le folosește poporul nostru nu se pot statornici hotare categorice, ca între instrumentele lăutărești întîlnim uneori instrumente folosite de instrumentiștii populari amatori ori, dimpotrivă, că cimpoiul este întrebuințat pe alocuri de muzicanți semiproresioniști etc. Pe de altă parte, acest amestec îl întîlnim în însăși practica muzicală care nu ține seama de categorisirile unei prea savante sistematizări. Oricum ar fi, clasificarea pe care am adoptat-o nu trebuie să fie socotită ca o schemă rigidă, ea nefiind decît un ajutor pentru o gîndire și sistematizare științifică. Fragment: "FLUIERUL Fluieraşul (trişca), fluierul şi fluierul mare (fluieroiul) (Fluierul cu dop şi şase deschizături pentru degele) Fluierul care se bucură de cea mai largă răsp&îcîrc;ndire, fiind cunoscut pe Întreg teritoriul fării, este cel cu dop şi şase deschizături pentru degete. Oltenii, muntenii, dobrogenii şi moldovenii din sudul provinciei îl numesc fluter, bănăţenii, ardelenii şi oltenii din ţînu-turile &icîrc;nvecinate Banatului &icîrc;i spun fluieră, iar bucovinenii, moldovenii din partea de miazănoapte a provinciei şi aproape toţi ardelenii îi zic trişcă. Cele mai răspÎndite sînt cele mici, numite uneori fluierăşe sau trişcuţe, şi cele mijlocii. Cele mari, numite prin Ardeal fluieroaie ori fluieroane, s&icîrc;nt mai rare. Ele s&îcîrc;nt folosite mai ales în părţile Sibiului, Hunedoarei şi &icîrc;n nordul Olteniei, în satele de « ungureni ». Ca şi celelalte fluiere şi acestea prezintă o mare varietate de construcţiel. Ele sînt făcute aproape întotdeauna din lemn, cu profilul exterior al tubului uşor conic şi cu desehizăturile pentru degete de cele mai multe ori ovale, orînduite &icîrc;n două grupuri de clte trei. La capătul de jos al fluierului tubul este lăsat pe o mică distanţă cu pereţii mai groşi ori este închis cu un dop, numit uneori « fund », care lasă în centru un orificiu mic, cu diametrul de aproximativ 05 cm. Depărtarea de la capătul de .jos al fluierului la prima deschiză-tură pentru deget este mai mare decît distanţa dintre celelalte deschizături (p&îcirc;nă la Îndoitul distanţei, rar mai mult) şi ceva mai mare decît cea dintre cele două grupuri de deschizături. Gaura a şașea se află cam la jumătatea distanţei dintre limba vranei şi capătul de jos al ţevii. Asemenea fluiere s&icîrc;nt uneori construite într-o bîtă (« fluier 1n botă »), în care caz se taie În tub o deschizătură corespunzătoare găurii de jos a ţevii. Alteori, un fluier cu dop şi şase deschizături pentru degete se face în codirişca unui bici (« fluier bici »). Fluierele vrIncenilor au « toartă », o proeminenţă lunguiaţă cu crestături, lăsată de-a lungul tubului, în partea opusă şirului de deschiză"turi pentru degete. Mijlocul ei este străbătut de o gaură, care îngăduie executantului să-şi lege instrumentul de br&icîrc;u. Scările fluierelor cu dop şi şase deschizături pentru degete diferă şi ele aproape de la un instrument la altul. " Citește mai puțin...