În acest opus dedicat pianului, compozitorul își arată întreaga măiestrie și fantezie, precum și un simț al umorului de cea mai fină calitate. Pornirid de la câteva motive preluate din folclorul copiilor, precum „Melc, melc, codobelc", „Ceața lui Piligoi" sau „Nani, nani, puiul mamii ", la care adaugă unele elemente armonico-melodico-ritmice specifice jazz-ului, și tratându-le pe toate cu virtuozitatea celui ce stăpânește pe deplin secretele meseriei, compozitorul a creat o lume sonoră atrăgătoare, înzestrând repertoriul pianistic românesc cu o lucrare valoroasă.
Compozitor prolific, Dumitru Bughici a creat în toate genurile muzicale, cu precădere lucrări dedicate orchestrei simfonice (simfonii, simfoniette, poeme simfonice, lucrări concertante), muzică de cameră sau vocală, muzică de teatru, de film sau corală. Din creaţia pentru pian a lui Dumitru Bughici amintim: Cincipiese pentru pian, op.5 (1954); ase piese pentru pian, op.11 (1957) — editate de GrafoArt în 2013; Imagini din viaţa copiilor, op.23 (1962); Două novelete pentru pian (1972); Impromptu în ritm de jazz pentru dotiăpiane (1974); Mică suită pentru pian (1975); Amintiri (1978) — ciclu de patru piese pentru pian; Triptic pentru pian, op. 62: Scherzo; Meditaţie; Toccată (1983); Patru piese concertante pentru pian (1984); Tiiptic pentru pian: Slow-Marş; Andantino-Blues; Rumba (1993). O listă completă a creaţiei compozitorului Dumitru Bughici se află în: Enciclopedia Muzicii româneşti de la origini până în zilele noastre, Vol.2 (B), de Viorel Cosma în colaborare cu Luminiţa Vartolomei şi Constantin Catrina, Editura ARC 2000, Bucureşti, 2007.
