Acest tratat de armonie ia ființă în urma stăruințelor depuse de elevii și studenții care s-au perindat la cursurile mele de-a lungttt a peste 30 de ani. Pe drept cuvînt ar putea să întrebe cineva de ce a trebuit să se aștepte atîta timp după acest tratat.
La ce i-aș mai răspunde acestuia că a lipsit încurajarea materială, că nu am avut pînă acum o casă de editură, cum sînt atîtea în țările cu o cultură muzicală mai veche, care-și asumă întreaga răspundere materială, răsplătind pe deasupra și munca autorului; sau la ce aș mai invoca marea frămîntare din domeniul armoniei, produsă în ultimii 60 ani, căreia abia ultimele două războaie mondiale i-au mai pus frîu și a cărei cristalizare este așteptată cu multă înfrigurare de către toată; lumea muzicală? În perioada aceasta de mare frămîntare, au văzut lumina tiparului tot de tratate de armonie, unele mai moderne decît altele, fără a aduce o schimbare mai esențială, mai «modernă», față de tratatele de arrnonie scrise cu vreo dotta sute și ceva de ani în urmă, cum ar fi cel al lui Rameau, bunăoară. Este adevărat că azi nu se mai compune ca pe timpul lui Rameau sau al contemporanilor săi, dar și explicațiile, care se încearcă să se dea muzicii de azi Prin diferite studii și tratate de specialitate, lasă lumea melomană cu un semn de întrebare în suflet, căruia cu greu s-ar putea ști cînd și cine îi va putea răspunde într-un mod acceptabil. Armonia, noi știm cu toții că este o teorie; iar despre teorie, de asemenea mai știm că ea se găsește totdeauna în urma practicii. Va trebui, prin urmare, să cer iertare acelora care și-au închipuit că în acest tratat vor găsi cheia tuturor frămîntărilor armonice din ultimele șase decenii. Nu, desigur. Tratatul de față nu revoluționează nimic în domeniul armoniei (cum din păcate nu au revoluționat nici altele), el urmînd să fie doar un bun tovarăș și îndrumător în ceea ce privește muzica creată pînă în această perioadă în care ne zbatem și căreia îi spunem «moderna ». Menirea acestui tratat de armonie este aceea de a dezvolta interesul și gustul pentru o muzică sănătoasă, azi necesară tuturor mai mult decît oricînd. Mulți dintre autorii de tratate de armonie, dintr-un spirit Iesne de intetes, nu uita să menționeze faptul că, urmînd tratatul lor, cineva poate învăța armonia și singur. Nimic mai eronat. Biet student îndrăgostit de armonie, oricît de inteligent și muzical ai fi, de unde și cînd vei ști tu dacă tema pe care ai rezolvat-o este bună sau nu? Fragment: " Acordurile secundare din modul minor. Tabloul comparativ de la pag. 74, exemplul nr. 160, arătă că acordurile secundare din modul minor annonic se înrudesc cu acordurile principale în același fel cum se înrudesc acordurile secundare cu cele principale din modul major ; deci toate cele arătate cu privire la acordurile secundare din modul major vor fi valabile în cea mai mare parte și pentru acordurile secundare din modul minor. Examinate mai de aproape, se observă că acordurile secundare din modul rninor sînt aproape toate efectiv disonanțe (cu excepția acordului treptei VI), spre deosebire de acordurile secundare din modul major la care, după cum s-a văzut, toate sînt consonante, afară de cel al treptei VII. Din această rezultă că acordurile secundare din modul minor sînt aproape toate derivate, adică provin din modificări ale acordurilor principale, ele neavînd nici pe departe independentă și posibilitatea unei existențe proprii, astfel cum se întîmplă cu acordurile din modul major. Caracterul lor disonant contribuie ca în aceste acorduri să se vadă de multe ori și, mai ales, să se audă niște veritabili descendenți ai acordu-rilor principale, care nu rareori le întrec pe acestea în ceea ce privește îndepli-nirea unei funcțiuni tonale. Iată, de exemplu, acordul treptei ÎI din gama lui la minor (și-re-fă). Acest acord micșorat se identifică întru totul cu acordul treptei VII din modul major, iar dacă i se mai adaugă și septima, el poate fi interpretat ca o simplă modificare a acordului subdominantei din modul minor. După cum în modul major acest acorcl a fost considerat cel mai bun înlocuitor și reprezentant al dorninantei, tot astfel în modul minor poate fi interpretat ca cei mai bun reprezentant al subdominantei, indiferent dacă se Înlănțuie cu treapta I sau cu treaptă V. Acordul treptei ÎI din modul minor, cînd este urmat de treapta V, nu se va putea afirma cu aceeași ușurință ca o contradominantă (dominanta dominantei), astfel cum se întîmplă în modul major, deoarece, pe lîngă faptul că-i lipsește sensibilă, îl mai Împiedică la aceasta și cvinta micșorată din componența acestui acord. Pe lîngă aceasta, mai trebuie să se știe că cvinta acordului treptei ÎI are caracter de sensibilă cu tendința de rezolvare la treapta alăturată inferioară, astfel că fa se va rezolva la mi, adică fie la treapta I, fie la treaptă V. "
