Octavian Soviany s-a născut pe 23 aprilie 1954, la Brașov. Studii: Universitatea „Babeș-Bolyai", Cluj-Napoca, Facultatea de Filologie (1975-1979). Doctor în Filologie al Universității din București (2008).
Debut: revista Echinox, 1975, simultan cu poezie și critică. Debut editorial: Ucenicia bătrînului alchimist (Dacia, 1983). Volume de versuri, între care: Cartea lui Benedict (Vinea, 2002), Alte poeme de modă veche (Pontică, 2004), Scrisori din Arcadia (Paralela 45, 2005), Dilecta (Cartea Românească, 2006), Pulberea, praful și revoluția (Casă de Editura Max Blecher, 2012; Pepel, prah în revolucija, traducere în limba slovenă de Ales Muștar, IRIU Institut, Ljubljana, 2013); Ca/diu/ lui Magellan (Cartea Românească, 2014). Romane: Textele de la Monte Negro (Pontica, 2003; ed. a II-a, sub titlul Arhivele de la Monte Negro, Cartea Românească, 2012), Viața lui Kostas Venetis (Cartea Românească, 2011), Moartea lui Siegffied (Cartea românească, 2015). A mai publicat volume de teatru și critica literară, iar în 2014 , i-a apărut la Casa de Editura Max Blecher ti2aducerea di Charles Baudelaire, Florile răului. Este deținătorul rnai multor distincții și premii literare. Fragment: " Prelegerea 10 Duşumeaua e acoperitd cu măini şi picioare de ceară. Intră Orfeu cu o mătură şi un făraş uriaş. ORFEU: De ce n-ai măturat în atelier, Sganarel, tică-losule? (După o vreme.) Ieri am reuşit să adun doar o mie treizeci de perechi de picioare. În ritmul ăsta n-o să isprăvesc niciodată. Nu mai am nicio pică-tură de energie. MAREŞALĂ: Bună dimineața, Orfeu. Ai început să simți şi tu nişte furnicături în picioare, dragostea mea? ORFEU: E probabil din pricina măturatului. Mătur de treizeci şi şase de ore şi bănuiesc că n-o să ispră-vesc niciodată. (Furios.) Mi-a răcut-o ticălosul de Sganarel! MAREŞALĂ: Ţi-aş da o mână de ajutor, dragostea mea, dacă n-aş fi trecut într-o altă stare de agregare. ORFEU: (Privind-o atent) Dumneavoastră nu sunteți dona Elvira. Aveți şoldurile prea late şi sânii prea mici. Banditul de Sganarel nu avea deloc simlul proporțiilor. MAREŞALA: N-ai pus încă masa, iubitule? Ai uitat că m-ai invitat în seara asta la cină? ORFEU: Eu? Iertați-mă, dar în casa asta de obicei nu se cinează. MAREŞALĂ: Pentru mine poţi să faci o excepţie, dragostea mea. (Cu nostalgie.) Cu mine ai compus totuşi trei simfonii. ORFEU: Vă doamnă. Simfonii compunea valetul meu, Sganarel. Sarcina mea în această casă se reduce la curăţenie. MAREŞALĂ: Mă aşteptam să găsesc o faţă albă de masă, nişte flori, câteva ORFFEU: Îmi pare rău, doamnă, sunteţi victima unei manipulări ordinare. MAREŞALĂ: Ai dreptate, Orfeu, suntem amândoi nişte victime. (Privindu-l compătimitor.) Ştii că o să te faci şi tu de ceară, dragostea mea? ORFEU: Casa asta e plină de picioare de ceară de când pe soţia mea a muşcat-o o broască râioasă. MAREŞALĂ: Cum? Ai uitat că m-ai luat de nevastă, Orfeu? MUSEA: (Care apare din întuneric.)Şi pe noi, Pentesileea Sergheevna. MAREŞALĂ: Hai, vino şi ia-mă de mână, iubitule. N-ai zis tu că vrei să murim împreună? MUSEA: (Care apare din întuneric.) N-o ascultă, Orfeu. Nu vezi doar o statuie de ceară? MUSEA: O iluzie optică. ORFEU: Într-adevăr, am început să simt nişte furnică-turi în picioare. MAREŞALĂ: Fiindcă nu vrei să mă iei de mână, iubitule. Vino şi odihneşte-te în braţele mele, Orfeu. Vino să-ţi dau iarăşi lecţii de armonie. ORFEU: (Ridicând un picior de ceară de jos.) Vreţi să spuneţi: anatomie... KATIUŞA: (Care apare din întuneric.) (...) "
