Fetele ascunse din Kabul

În Afganistan, nașterea unui fiu reprezintă un motiv de sărbătoare, iar sosirea pe lume a unei fiice este adesea jelită ca o nenorocire. Astfel, a apărut și un „al treilea tip" de copil: o fată crescută temporar ca băiat și prezentată ca atare lumii exterioare.
Citește tot rezumatul cărții Fetele ascunse din Kabul... Jenny Nordberg realizează un tablou impresionant al societății în care multe femei își trăiesc clandestin copilăria și pubertatea întruchipând sexul favorizat social, pentru ca ulterior să fie silite să se mărite și să aibă copii. Fetele ascunse din Kabul are în centru personaje remarcabile, care dau viața acestei cărți: Azita, parlamentară care nu vede altă opțiune decât să-și schimbe a patra fiică, Mehran, în băiat; Zahra, adolescență băiețoasă care se lupta cu pubertatea și refuza încercările părinților ei de a o transforma iarăși în față; Shukria, măritată și mama a trei copii dupe ce a trăit 20 de ani ca bărbat; și Nader, care participă la rugăciuni alături de Shahed, polițistă sub acoperire, ambele rămânând deghizate că bărbați și la maturitate. Urmărind evoluțiile dramatice ale vieții acestora, autoarea examinează în același timp propria noastră istorie trasează paralele cu opresiunile la care sunt supuse persoane din alte părți ale lumii. JENNY NORDBERG este jurnalistă premiată și locuiene în New York. A realizat numeroase reportaje de investigații, printre altele pentru ziarul New York Times, unde a publicat o serie de articole care i-au adus Premiul Pulitzer pentru Reportaje Naționale în 2005. În anul 2010 a primit Premiul Robert F. Kennedy pentru Excelentă în Jurnalism, pentru un documentar TV despre femeile afgane. Fragment: " PE 7 FEBRUARIE 1999, Azită a știut că nu avusese succes, dar era prea epuizată ca să vorbească ori să aibă orice fel de reacție. Se află în căsuța foarte friguroasă a soacrei ei, izolată doar cu iarba uscată amestecată în lutul pereților. Prima geamănă se născuse după aproape trei zile și trei nopți de travaliu, o naștere prematură cu o lună. Cântarea doar 1,2 kilograme și respiră scurt și gâfâit. Dupe zece minute, fata i s-a învinețit și dădea puține semne de viață când a sosit pe lume sora ei. Și a doua fetiță era în pragul morții. Femeile care o ajutaseră pe Azită să nască n-au spălat gemenele, ci i le-au întins învelite în pânză; pentru toți cei prezenți era evident că nou-născuțele nu vor supraviețui. Când soacra ei a început să plângă, Azită a știut că n-o făcea de teamă că nepoatele ei vor muri. Bătrâna era dezamăgită. — De ce, a strigat ea, potrivit amintirilor Azitei, căpătăm mereu fete în familie? Ce le voi spune vecinilor? Și sătenilor? Azita nu simțea nimic. Cu un an în urmă, ea trecuse pragul noii și primitivei ei locuințe, ca proprietate a unei familii sărace de țărani, purtând un singur lucru de valoare: uterul. Soțul ei avea deja o nevastă al cărei uter era motivul pentru care Azita fusese înregimentată ca a doua nevastă. Prima nevastă născuse o fată, dar al doilea copil al ei – un fiu – murise. După aceea ea avusese numai avorturi, ceea ce o determinase pe soacra să caute o a doua nevastă, tânără și sănătoasă, pentru fiul ei.Odată cu Azită a sosit și promisiunea unui viitor mai bun pentru familia dintr-un sătuc cocoțat pe o coastă de deal și chiar mai izolat de lumea din exterior decât Qala-e-Naw, capitala provinciei Badghis. Pe atunci acolo se putea ajunge doar cu calul său cu măgarul, ori pe jos. Gospodăria de zece persoane, compusă din doi frați, cele trei neveste ale lor și toți copiii, era condusă de soacra Azitei. Ea își impunea puterea pentru a decide pang și cele mai mici detalii ale vieții nevestelor fiilor ei: împărțirea corvezilor între ele, când și ce mâncau, cine vorbea și care trebuia să fie subiectul conversației. Soacra ținea de asemenea cheile de la Cămara cu alimente. Respectarea regulilor ei însemna diferența dintre a mânca și a flămânzi. Când a sosit, Azită a primit câteva sarcini. A învățat în scurt timp să se ocupe de vaci — una pentru muls și trei pentru muncă pe câmp — , de cele zece oi și de numeroasele găini. În spiritul unei surori mai mari și că persoana care crescuse complet diferit, ea a început în scurt timp să facă sugestii în casă. A propus ca, înainte de a mânca, să se spele pe mâini, să-și taie unghiile și să se ajute între ei cu copiii. I-a sfătuit pe toți să-și unească forțele și sä aducă mai multă apă în casă, să combată lipsa de igienă și bolile. A sugerat că bărbații și femeile din gospodărie să mănânce laolaltă — o idee radicală într-o locuință în care bărbații erau strict separați de femei, cu excepția nopților, când din partea soțului era de așteptat să se culce cu una dintre nevestele sale. Azită a spus că era logic sä ai mai multe contacte cu toată familia și ea însăși așa fusese crescută. Niciuna dintre ideile ei n-a fost bine primită. O problemă aparte o reprezentau numeroasele haine pe care și le adusese de acasă. Fiecare femeie din sat avea doar două veșminte — unul care nu era purtat decât la ocazii speciale, de exemplu nunțile, și unul de zi cu zi, care era spălat doar la zece zile, fiindcă apa era puțin. Azitei i s-a spus că dacă dorea să poarte haine spălate mai des, își putea aduce singură apă de la fântâna aflată la mare distanță. " Citește mai puțin...