Într-o zi geroasă de decembrie 1840, parizienii ieșeau în număr extrem de mare pe străzile orașului pentru a fi martorii momentelor în care trupul lui Napoleon era purtat solemn pe un vas de la Courbevoie către locul său final de odihnă, din Domul Invalizilor.
Întoarcerea corpului neînsuflețit al împăratului din insula Sfânta Elenă a fost un moment așteptat cu nerăbdare de întregul Paris, deși mulți se temeau că amintirile astfel stârnite aveau să servească la destabilizarea și mai mare a unei țări care se luptase să își recâștige ordinea și direcția încă de la plecarea lui Napoleon în exil. Alan Forrest ne spune povestea remarcabilă a modului în care fiul unui avocat corsican a devenit cel mai puternic om din Europa, un bărbat ale cărui charisma și moștenire au rămas vii după ce a murit, părăsit la multe mii de kilometri distanță de țară a cărei soartă devenise una cu a lui. „Forrest prezintă realizările militare ale lui Napoleon și poveștile sale de dragoste devenite legendare pentru a sublinia genială strategie a corsicanului de a-și îndrepta atenția spre construirea unei imagini și a unei moșteniri. Punând accentul pe clădirea mitului napoleonian, Forrest ne oferă o imagine asupra unei personalități fascinante care ar trebui să stârnească apetitul cititorilor de a afla mai mult despre acest personaj complex.“ - Publishers Weekly „Istoric renumit, specializat în istoria modernă a Franței, Forrest pare cel mai potrivit om care să scrie o biografie a lui Napoleon.“ - Library Journal Fragment: “Cele patru săptămâni de campanie care s-au încheiat la Lodi au arătat lumii un mare comandant. A fost sămânța și chiar mai mult decât sămânța din care vor răsări toate viitoa-rele fapte vitejești ale lui Napoleon. A ilustrat toate principiile sale: distribuirea originală a trupelor în trei grupuri sau tabere, amplasate la circa 16 kilometri distanță între ele; concentrarea rapidă a trupelor printr-un marș început înaintea ivirii zorilor; capturarea unei poziții centrale, din care să fie lovite simultan batalioanele dispersate ale inamicului; întreruperea comunicați-ilor oponentului; dispunerea diviziilor de luptă ca o plasă pentru a încercui flancurile adversarilor; retragerea în interiorul plasei pentru a învălui dușmanul; combinarea atacului frontal cu unul surpriză pe flanc; folosirea unei ape curgătoare pentru a masca mișcările îndreptate împotriva ariergardei inamice; asigurarea superiorității forței angajate pe câmpul de bătălie; și, mai presus de orice, rapiditatea nemaiîntâlnită a atacului și energia conti-nua, nesfârșită a acțiunii." Dacă este să-i dăm crezare lui Wilkinson, atunci nu ne-ar fl greu să ne imaginăm de ce Napoleon a acordat o asemenea importantă bătăliei și nici de ce campania din Italia, în general, i-a oferit oportunități atât de mari pentru a-și clădi reputația de care avea să se bucure în Franța atât în ochii Directoratului, cfit și în cei ai opiniei publice. Procesul mitologizării, căruia avea să-i dedice o bună parte din energia sa pe tot parcursul carierei, începuse deja. Dintre numeroasele sale realizări din Italia, manipularea obilă a comunicațiilor și stăpânirea perfectă a artei propagandei s-au dovedit a fi cu nimic mai prejos decât calitățile demonstrate pe câmpul de bătălie. Deja posedă abilitați oratorice și știa să aprecieze la justa valoare importantă creării ținei imagini de erou, atribute cu care ar fi putut rivaliza cu orice lider politic dintr-o epocă mai recentă și mai bine servită de mijloacele de comunicare în masă. Avea capacitatea de a alege cuvintele potrivite și putea relata o poveste în concordanță cu starea de spirit a publicului larg. Știa să simtă pulsul momentului; în acest sens, ca și în multe altele, s-a dovedit a fi o figură remarcabil de modernă epocă a monarhiilor obsolutiste, a elitelor precis definite și a electoratelor res-ranse. Lucru notabil, de îndată ce a ajuns la putere, avea să înanipuleze lumea artistică, dar și pe cea publicistică, alegând (,maticile concursurilor de creație, bazându-se puternic pe jurnaliști și restabilind monopolul Parisului în comerțul cu cortea. Dintr-un om care se prezentase în tinerețe ca un adevărat fiu al Iluminismului, a ajuns să controleze presa, fiind prea puțin interesat să încurajeze libertatea de expresie. în 1796, trt Italia, preocupările sale privind comunicarea cu masele au fost totuși diferite. Dorea să-și promoveze imaginea publică, să-și creeze un statut de erou și să devină o legendă. Consideră aceste deziderate personale ca având un rol militar important În influențarea civililor, în subminarea moralului inamicului în sporirea încrederii în sine a trupelor. Propaganda la care o recurs s-a desfășurat atunci, dar și ulterior, pe multiple planuri. Cuvântările în fața armatei, proclamațiile către locuitorii orașelor asediate, articolele publicate în ziarul oficial al guvernului, Le Moniteur, toate acestea au făcut parte dintr-un proces complementar de autopromovare.”
