Frații Tapper în război (unul împotriva celuilalt) Amuzantă și educativă în același timp, Frații Tapper în război (unul împotriva celuilalt), de Geoff Rodkey, este primul volum dintr-o nouă serie populară pentru copii ce-i are ca protagoniști pe Claudia și Reese, doi frați gemeni puși pe soții.
„Războiul” pornește de la un incident (aparent) nevinovat petrecut în cantina școlii, se continuă în apartamentul lor din New York, iar cele mai mari „bătălii” se dau, în cele din urmă, în universul fictiv al unui joc online. Dialogurile amuzante între cei doi frați sunt completate de căsuțe ce redau mesajele schimbate pe telefon între părinții lor, email-uri, conversații pe chat sau în jocuri video și numeroase fotografii explicative. Într-un stil lejer, spumos și plin de umor, autorul descrie excelent inepuizabilele conflicte între frați, reușind, în același timp, să strecoare și câteva informații de cultură generală despre războaiele adevărate, precum și o lecție scrisă printre rânduri: oricât de dulce ar fi răzbunarea, tot mai dulce este împăcarea. Povestită ca o „istorie orală” de către cei doi frați, prietenii și familia lor, Frații Tapper în război este un roman haios despre ce înseamnă să fii în școala generală în lumea noastră digitalizată. Fragment din cartea "Frații Tapper în război" de Geoff Rodkey: "CLAUDIA Îmi cer iertare că m-am pierdut cu firea la sfârșitul capitolului anterior. Aș fiputut să-l corectez, dar consider că e important să-l las așa, drept dovadă că cicatricile acestui război sunt adânci și pentru că cei implicai în asemenea conflicte rămân adesea cu răni emoționale care nu trec mulți ani după ce luptă s-a terminat. O sä încerc să trec prin următoarea etapă foarte rapid, deoarece, chiar și-acum, când mă gândesc la ce s-a întâmplat, îmi vine să plâng. Și mă face sä vreau să înfig ace fierbinți sub unghiile fratelui meu. În primul rând e foarte, foarte important sĂ înțelege-ți că melodia pe care o cântam A) NU se referea la nimeni în particular; B) vorbea despre o grămadă de alte lucruri, nu numai despre veste și accente străine; C) nu se numea Cântecul vestei, acesta fiind un titlu inventat sută la sută de Reese și Xander; D) reprezenta doar o formă brută pe care intenționam s-o rescriu s-o înregistrez cum trebuie, evident fără falsetto (pentru că sunt de acord aici, nu se potrivea deloc stilul); și E) NU era menită să fie auzită de absolut NIMENI ALTCINEVA, CU EXCEPȚIA MEA. De aici înainte, ori de câte ori o să înregistrez un cântec o s-o fac cu fața la ușă, ca să mă asigur că nimeni nu-și vară capul înăuntru cu un iPad să filmeze pe furiș. De asemenea, n-am să mai stau offline niciodată în viața mea mai mult de cincisprezece minute. Pentru că, dacă în seara aia aș fi intrat pe ClickChat și aș fi văzut postarea imediat, n-ar fi fost așa de rău. Dar îmi închisesem telefonul și conexiunea WI-FI de pe laptop ca să nu fiu întreruptă când înregistrez. Și când am terminat de cântat se făcuse deja târziu, așa că m-am dus la culcare fără să mai verific ce se întâmplă online. Prin urmare, habar n-am avut ce se petrecuse până a doua zi de dimineață când mi-am deschis telefonul ai am găsit douăzeci și șapte de mesaje noi."
