Nagasaki

Shimura-san duce un trai solitar șj anost într-o suburbie din Nagasaki. Treptat însă, bărbatul începe să observe detalii neliniștitoare în propria-i casă: unele obiecte par a-și schimba locul în absența lui, iar din bucătărie dispare, din când în când, mâncare.
Citește tot rezumatul cărții Nagasaki... Fantome? Halucinații? Tulburat, Shimura instalează o cameră video și, cu ajutorul ei, deslușește misterul: o femeie se ascunde la el în casă. Este oare pregătit să facă față taifunului care se dezlănțuie odată cu această descoperire? Bazată pe fapte reale și câștigătoare a marelui premiu oferit de Academia Franceză în 2010, această carte este o narațiune percutantă pe tema izolării în lumea modernă. Cu eleganță, fără să ridice vocea, Eric Faye vorbește despre vinovăție, memorie, simțul fragil care ne ghidează comportamentul, dar și despre egoismul societății moderne. ( LExpress) Fragment: " În ziua cu pricina, avusesem un pic de febră și mă întorsesem acasă mai devrerne decât de obicei. Nu era nici cinci când am coborât din tramvai pe strada mea; fusesem la cumpărături și aveam câte o sacoșă cu mâncare în fiecare mână. Rar se-ntâmplă să fiu acasă atât de devreme în timpul săptămânii, așa că aveam senzația că întru prin efracție. Efracție e un cuvânt cam dur, ce-i drept, și totuși... Până mai ieri, nici nu încuiam ușa la plecare; e un cartier destul de sigur și am multe vecine în vârstă (doamna Ota, doamna Abe și altele, ceva mai departe) care stau în casă cât e ziua de lungă. Mi-e la indemenă să las ușa deschisă atunci când vin încărcat de la cumpărdturi: cum cobor din tramvai, fac câțiva pași, împing ușa glisantă și întru în casă. Doar îmi scot pantofii, îmi pun papucii și, cât ai clipi, aranjez produsele la locul lor. După care mă așez să-mi trag sufletul numai că în ziua aceea nu mi-am permis acest lux: la vederea frigiderului, am tresărit și m-a cuprins panica, așa cum mi se întâmplase și cu o zi înainte. Când l-am deschis însă, nu mi s-a părut nimic în neregulă. Totul era la locul lui, adică acolo unde se află de dimineață, înainte să plec. Murăturile, bucățile de tofu, tiparii pentru cină. Am inspectat cu atenție fiecare raft de sticlă. Sosul de soia și ridichile, algele uscate și pastă de fasole roșie, caracatița proaspdta din cutia de plastic. Pe raftul de jos, pachetelele triunghiulare de orez cu alge marine — în număr de patru. Erau acolo și cele clouă vinete. Am simțit că mi se ia o piatră de pe inimă, mai ales că rigla urma să mă liniștească și ea, mai mult ca sigur. E o riglă din oțel inoxidabil de patruzeci de centimetri. Pe partea negrădată, am lipit o fâșie de hârtie albă, după care am introdus rigla într-o cutie cu suc de fructe multivitaminizat (A, C și E) începută de dimineață. Am așteptat câteva secunde, cât să se impregneze hârtia cu lichid, după care am scos-o ușor. Nu îndrăzneam să verific. Când m-am uitat, opt centimetri. Nu mai rămăseseră decât opt centimetri din cei cincisprezece câți lăsasem de dimineață... Cineva se servise bine mersi. Iar eu locuiesc singur. M-a cuprins iar panica, eram foarte agitat. Ca să fiu sigur, m-am dus să verific carnetul în care consemnez de o bună bucată de vreme nivelul lichidelor și cantitățile. într-adevăr, de dimineață erau nu mai puțin de cincisprezece... La un moment dat, îmi venise ideea să fotografiez tot ce se află în frigider, dar am lăsat-o baltă. Din neglijență, dintr-o teamă de ridicol... Recunosc că pe-atunci mai aveam anumite rețineri, însă acum îmi dispăruseră complet. Aveam încă o dovadă că se întâmplă ceva, a treia în doar două săptămâni, iar eu sunt o persoană rațională, nu-s genul care să creadă că vreun duh vine să bea și să se Înfrupte din mâncarea și băutura LUI... Primele mele bănuieli s-au născut cu vreo câteva săptămâni în urmă, dar s-au risipit imediat. Totuși, după un timp au reapărut, ceva mai subtil, ca niște musculițe care bâzâie în aerul serii și dispar Înainte să te dumirești ce-i cu ele. Totul a început astfel: puteam să jur că am cumpărat un anume produs, pe care apoi nu-l mai găseam. Primul meu impuls a fost, desigur, să-mi pun la îndoială propriile acțiuni. E atât de ușor să te păcălești că ai așezat în coșul de cumpărături produsul respectiv, când de fapt doar te-ai gândit s-o faci. Ești extrem de tentat să pui pe seama oboselii festele pe care ți le joacă memoria... Ce nu scuză oboseala!?  Noroc că a doua oară am păstrat bonul și așa m-am convins că n-aveam vedenii: chiar cumpărasem peștele care, brusc, se evaporase. Totuși, nu era chiar atât de ușor să trag o concluzie să-mi depășesc perplexitatea și să caut o explicație, fie ea și provizorie. Eram zdruncinat.” Citește mai puțin...