Despre iubire, singurătate, patimă și păcat. Această carte este recomandată celor care știu să culeagă, precum albinele, nectar și din florile otrăvitoare. Căci a vorbi despre tainele și accidentele din lumea monhală, dar și despre ispitele și virtuțiile monahilor, pe alocuri pare o obrăznicie sau chiar o înveninare.
Dar viața, în general este plină de miere și venin. Important este ca din veninul vieții să învățăm să nu gustăm, dar nici să-l judecăm pe cel care îl poartă. Dumnezeu nu ne vrea avocați, nu cere să luăm piatră și să lovim în fratele nostru și nici să ne sacrificăm pentru a scoate la iveală o nelegiuire. Domnul nostru Iisus Hristos, ne spune clar "mila voiesc și nu jertfă". Întâmplările povestite sunt cazuri reale Fragment: "Nu mai plouă afară, plouă în Altar cu lacrimi de monah. M-am închinat și am plecat. Era aproape miezul nopții. Aleea mănăstirii era umedă și tăcută. Un câine lătră aiurea, parcă special să spargă liniștea adâncă. Între timp luminile s-au aprins... Am mai zăbovit puțin, așteptând parcă să se oprească și ploaia lacrimilor din ochii călugărului. Aș fi vrut să-l văd ieșind din biserică. Aș fi vrut să știu că nu mai plânge... Din copaci se mai prelingeau încă picăturile de ploaie rătăcite printre crengi. Chiliile erau luminate. Călugării poate că se rugau. Într-o singură chilie ardea doar candela. Aceea era chilia călugărului din Altar... Da, călugărul din Altar plângea, n-a fost doar o părere și nu era nimeni care să îl întrebe de ce."
