Codul Evangheliei. Vaza din Bamberg

Un roman noir de calitate, ce conține personaje bine conturate, un erou original și valoros, scene de crime recurente legate într-un scenariu bine realizat dar, mai ales, care provoacă imaginația.O carte alertă, de o mare calitate narativă, care se citește cu sufletul la gură. John Quantius are tot ce-i trebuie unui hoț de talie mondială.
Citește tot rezumatul cărții Codul Evangheliei. Vaza din Bamberg... Critic de artă și proprietarul unei galerii din Paris, el execută din când în când și unele operațiuni misterioase în numele Vaticanului. Atunci când cardinalul Di Lupo, apropiat al Papei, îi cere să fure o vază ce datează din secolul I, localizată în Bamberg, un orășel liniștit din Austria, Quantius n-are nici cea mai mică idee cât de periculoasă se va dovedi această misiune. După unii, artefactul ar conține nici mai mult, nici mai puțin, decât ultimul mesaj al lui Hristos. Scris de Paul Hornet, câștigător "La main a la pate". Fragment: " Ezită. De pe pasarela reperase cu binoclul două aerisiri pe acoper Păreau prea mici ca să lase un corp de adult să treacă prin ele. „Spun li că ești un copil, John." Dar se îndoia că această convingere era ajuns. știa că pe acoperiș ar semăna cu un fluture care așteaptă să r Înțepat, de exemplu de un glonte de calibru mare. și totuși, pe acolo trebuia să intre dacă podeaua se dovedea impracticabilă. Consac două minute ascultării gării, culcat pe traversele și pietricele balastului. șocurile metalice continuau să-și distileze partiția agogic la fel de frumoasă și subj ugantă ca începutul de la Ritualul primave al lui Stravinsky. Bătăile nu răsunau niciodată în momentul în că le așteptai. Quantius scoase din sac o tijă fină de oțel și începu să sondeze, trecându-și instrumentul printre spanile libere ale podelei. Se temee ca vagonul să nu fie încărcat din loc în loc până la refuz. Răbdător, sonda, și la fel de răbdător, bagheta se lovea de fundul vreunei cutii, după un traseu de câțiva milimetri. Acoperi în felul acesta mai mulți metri pătran în vreme ce timpul trecea ca și cum s-ar fi devorat singur. Totuși, într-o parte a celel de-a doua uși laterale, bagheta i se înfunda până la gardă. Putu să delimiteze o zonă goală destul de încurajatoare ca să-și imagineze continuarea cu seninătate. Examina sistemul de menținere al scândurilor care formau solul vagonului. Erau prinse în stinghii de fier supuse traverselor metalice care asigurau structura mișcătoare. Înainte să-și deschidă sacul s gândi la celălalt, la cel pe care-l ascunse sub locomotiva atelierulul Apoi își scoase sculele: mai întâi mică bomboană cu oxigen ca comprimă 4 litri la 200 de bari presiune, pe care monta vâlva de reducție și manometrul. Puse totul pe o traversă și-i adaugă o baterie de 12 volți, mult mai puțin deranjantă ca un aparat de sudură Aceasta asigură amorsarea, Monta lancea termică pe butelie. După o cugetare adâncă, alesese, pentru o maniabilitate mai mare, trei lănci cie 80 centimetri fiecare. Erau alcătuite dintr-un tub metalic făcut din fire de oțel. Sistemul întreg avea mai multe avantaje apreciabile: depozitare minimă, lipsa efectelor mecanice și deci a vibrațiilor, fără tgomot așadar cu excepția ușoarei șuierături a oxigenului. Quantius desfășura în jurul lui patru bucăți de pânză ignifugată pe care le țintui de pardoseală. Atârnau până la traversele caii ferate, o nstituind un soi de cușcă ce făcea scânteile invizibile. Se gândise aducă bucăți transparente foarte strâmte care formau lucarne pe ele patru laturi, ca să păstreze vederea asupra mediului. Bucățile de pânză pe care le putea ridica îl acopereau ca niște jaluzele interioare. scoase apoi un mic aspirator semi-silențios care funcționa cu baterii, pc care meșterise o intrare și o ieșire. O pâlnie pe care o fixase aproape de punctul de fuziune urma să aspire vaporii toxici proveniți din combustie. Aparatul îi refulă dincolo de adăpostul lui de pânză. Mai scoase din sac câteva cricuri mecanice, pe care le răspândi tn jurul lui. își puse o mască de gaz pe față, precauție suplimentară pe care o considerase indispensabilă, în cazul în care aspiratorul l-ar lăsa. Branșa bateria de amorsare la aprinzător, la vârful lăncii. Trebuia aștepte atingerea unei temperaturi de 1.300 de grade înainte să deschidă robinetul buteliei. Apoi auzi fuga sub presiune a oxigenului pur care se inflamă, hrănindu-se din combustibilul care constituia prima ramă de fier atacată de gazul arzător. Scândurile aveau o lățime de 20 de centimetri. Estima că după rc va fi topit cinci rame și va fi exercitat presiune asupra scândurilor uceștea se vor desprinde de la sine la celălalt capăt. Ar dispune astfel de o gaură în pardoseală de 1 metru lățime pe 3,50 metri lungime, Nlificient de largă ca să lase trecerea unui om purtând o vază. Decisese să-și abandoneze materialele de lucru în acel loc." Citește mai puțin...