Anul 1600

Lucrarea de față reprezintă componentă 'aplicativă' a unei episteme fundamentată pe noi perspective privind imaginarul. Pornind de la neacceptarea teoriilor moderne ale imaginarului, este reevaluată dezvoltarea universului cognitiv prin relație cu modalitatea în care se construiește imaginea despre lume.
Citește tot rezumatul cărții Anul 1600... Relativizarea cunoașterii la imaginea despre lume introduce în construcția epistemică elemente contextuale aparținând contextelor psihosociale, culturale, științifice într-un 'stop cadru' ce reprezintă statu-quoul științific reflectat de un produs epistemic (carte, idee, formula matematică etc.), dar și evoluția inclusă în 'istorie'. În această formulă, relativitatea cunoașterii depășește limitările de prim nivel specifice cunoașterii perceptive (ale 'simțului comun') și include componența științifică cea mai profundă regăsită în întregul univers științific, cum ar fi de exemplu cea din cazul abstractizărilor matematice. În acest context este prezentată cenzura imaginarului științific la începutul modernității (axată pe secolul al XVII-lea), cenzura ce surprinde toate aspectele imaginarului. Cartea surprinde o buclă de dezvoltare a imaginarului finalizată în cenzura acestuia și concretizată printr-o cenzură religioasă reprezentată de reformă, o cenzură metodică (realizată de Francis Bacon, Rene Descartes s.a), o cenzură metafizică (susținută, în primul rând, de Rene Descartes), o cenzură a imaginii asupra cosmosului (trecerea de la geocentrism la heliocentrism) etc. Toate acestea au constituit sursa modificării de imagine specifică perioadei moderne. Anul 1600 reprezintă nu doar anul de cotitură între secolul al XVI-lea și al XVII-lea, ci și unul simbolic prin câteva evenimente, dintre care cel mai relevant îl reprezintă arderea pe rug a lui Giordano Bruno. Fragment: "Întreaga gândire a lui Bruno a fost adunată într-o descriere metaforică a lumii. Fiecare dintre conceptifle principale se regăsește sub forma unei metafore și astfel complexitatea mesajului crește. Universul este reprezentat sub forma unui animal ViU178, cu dimensiuni infinite. Concepția să combină două dintre direcțiile fundamentale revoluționare din acea perioadă: ideea universului infinit și cea heliocentrică. Infinitatea universului repoziționează Pământul față de celelalte corpuri cerești, oferindu-i acestuia același statut cu cel al oricărui corp ceresc. La aceasta se mai adaugă și ideea că Pământul se află în mișcare, completează imaginea de ansamblu a teoriei cosmologice a lui Bruno. Concepția sa era de asemenea animistă și astfel ajungem la a doua concepție principală a Renașterii. Universul este viu, iar omul o parte integrantă a sa este un microcosmos ce trăiește în mod activ în interiorul său. O altă concepție reprezentată metaforic este cea privind cunoașterea. în cazul acesteia fantasma joacă un rol central, indiferent dacă aceasta are rol mnemotic sau de integrare existențială. Metafora Dianei este una prin care sunt reprezentate raporturile dintre raționalitate și cunoașterea pulsională a lumii. Vânătorul vânăt de proprii câini arată neputință și circularitatea cunoașterii ca ansamblu, și faptul că cunoscătorul devine obiectul de cunoscut. în analiza pe care o realizează Ioan Petru Culianu identifică trei imagini distincte pentru zeița vânătorii: natura, luna și regina. Dar universul metaforic dezvoltat de Bruno este sintetizat în imaginile folosite în cadrul tehnicii sale de memorare, inspirată din cea lullica care reprezintă un sistem de manevrare a imaginarului, pornind de la imaginile elementare, dar prin poziționare și transmutare putea fi mișcată întreaga cunoaștere a cosmosului. Sinteza a unei epoci Bruno reprezintă în esență tot ceea ce Renașterea a dat la nivelul pulsionalității în cunoaștere. De aceea actul de ucide pe cel care o reprezintă este un act sinucigaș, o încercare de a cenzura tot ceea ce cunoașterea umană adunase în acel moment. Renașterea moare odată. cu Giordano Bruno și secolul al XVII-lea care îi urmează este unul al cenzurii, pregătind o mare reformă a imaginarului prin reintroducerea raționalității ca formă de cunoaștere. 1.5.5. Noua raționalitate a Renașterii Renașterea este o perioadă dominată de imaginarul pulsional în majoritatea momentelor sale culturale. Dar acesta se află în conflict cu două forme ale imaginarului rațional. Cel mai important este cel specific perioadei sco-lastice, care își manifestă capacitățile de cenzură prin intermediul autorității inchiziționale și a tradiției ortodoxe a bisericii. Dar dincolo de acesta se dezvoltă o modalitate de reprezentare a lumii specifică unei raționalități tifice care va constitui esența unei noi epoci. Aceasta va încerca să cenzureze vechea lume la nivel conceptual păstrând anumite elemente, dar cenzurând imaginarul Renașterii în esența sa. Aceasta se dezvoltă pornind de la principiile matematicii și schimbând în primul rând modalitatea de transmitere a mesajului. Limbajul se modifică, iar viziunea asupra naturii odată cu el. La început prima modificare constă în realizarea unei viziuni asupra materiei conformă cu inerțialitatea acesteia. Leornado da Vinci realizează o primă imagine asemănătoare celei ce va fi dezvoltată de fizica newtoniană. În primul rând materia este considerată ca inertaiso. Chiar dacă această imagine pare la o primă vedere de origine aristotelică în sensul că doar materia este prin structura să pură non-formală, amorfă, diferența apare în momentul în care este identificată modalitatea de animare a materiei: energia. Ea nu este de ordin cauzal și se manifestă în interioritatea mobilității. La aceasta a mai fost adăugat un concept ce va fi fUndamental în fizica modernă: forță. Aceasta avea în primul rând o sem-nificație ocultă, subtilă, dar acțiunea ei este aceeași181. Sensul termenului spiritual nu este în legătură cu rolul său și ar reprezenta o entitate energetică, ci faptul că este non-material, invizibil. Diferența dintre viziunea lui dă Vinci și cea newtoniană nu este de esență. Totuși Leonardo nu a ajuns la acel grad de matematizare și abstractizare a universului specific fizicii modeme, dar reprezintă un prim pas spre transformare conceptuală și imagistică. " Citește mai puțin...