Mitologii nominale in proza lui Mircea Eliade

Numele proprii cu substrat mitologic la Eliade constituie un amplu câmp de desfășurare a unor sensuri fundamentale, existențiale, dar și filosofice, ca și a unor forțe acționând la nivelul diegezei, ceea ce conferă acestei literaturi densitate și o anumită verticalitate a semnificării, relevate cu finețe de autoare.
Citește tot rezumatul cărții Mitologii nominale in proza lui Mircea Eliade... Ele se află într-un subtil proces de motivare intră- și extra textuală, constituind spațiul semiotic cel mai incitant, pentru că ele construiesc lumea și o poartă cu sine, în același timp. Aceste aspecte mobilizează interesul exegetic al Monicăi Bors. Lucrarea își propune astfel o atentă examinare a acestui mod particular de construcție narativă, în care numele personajelor 'tes' în profunzime textul, motivându-se, angrenate fiind, prin însuși acest fapt, ca elemente constitutive ale unui organism textual devenit autotelic. Analiza numelor personajelor eliadești ca mitologeme sau mitofore, ceea ce autoarea numește mitologii nominale, la un scriitor stăpânit de prezența sacrului, arhetipalului și miticului în lume, chiar și în faptele cele mai anodine, prezența teoretizată de lucrările sale științifice, are gradul de profunzime și dificultate pe care interpreta le-o conferă. Aici intervine orizontul teoretic al receptării, grilă interpretativă, ca și capacitatea cercetătoarei de a-și pune întrebările importante care să-i permită accesul spre zonele de maximă relevanță semiotică a acestei creații încifrate. Între text și metatext circulă în fond aceeași sevă, și autoarea se bazează, pe bună dreptate, pe acest fapt. Fragment: " 4.6. Desacralizarea numelui și pierderea identității. Semnul călăuzitor La țigănci deschide seria prozelor (19 trandafiri, în curte la Dionis, Pe strada Mântuleasă) cu protagoniștii amnezici, treziți de un mesager care le redescoperă adevărata identitate a sufletului, le reamintește originea divină, celestă; în tradiția mandeeană, Mesagerul ceresc se adresează lui Adam: „Nu mai dormi, trezește-te, nu uita însărcinarea pe care ți-a dat-o Domnul". Tema amneziei, provocată prin scufundarea în Materie (=Viața) și anamneza dobîndită prin gesturile, cântecele și cuvintele unui sol, dezvoltate în La țigănci și 19 trandafiri amintesc de legenda lui Matsyendranath, din folclorul religios al Indiei medievale. Acest maestru yoghin se îndrăgostește de o Regină și rămâne în palatul ei, uitându-și complet identitatea (după altă variantă, ajunge prizonier al femeilor din țara Kadali). Discipolul lui Matsyendranath, Goraknath, i se înfățișează sub aspectul unei dănțuitoare care se mișcă pe o muzică misterioasă. Treptat, Matsyendranath își amintește adevărata identitate: „el înțelege că «drumul cărnii» duce la moarte, că «uitarea» sa era în fond uitarea adevăratei naturi nemuritoare și că «farmecele din Kadali» reprezintă mirajele vieții profane. Goraknath îi arătă că «uitarea» care era să-l coste nemurirea a fost provocată de zeița Durgă. Această vrăjitorie a ei simbolizează eternul blestem al ignoranței, azvârlit de «Natură» (i.e.Durgă) asupra omului". În căldura înăbușitoare a Bucureștilor, în timp ce așteaptă tramvaiul, Gavrilescu simte, asemeni colonelului Lawrence, că arșița îl lovește „în creștet", „ca o sabie": „Arșița aceea teribilă a Arabiei l-a lovit ca o sabie. L-a lovit creștet că o sabie, amuțindu-l". Trimiterea la pasajul de început al cărții T. E. Lawrence, Revolta în deșert („arșița Arabiei ne întâmpină ca un paloș amuțindu-ne. Era o amiază din Octombrie 1916; și soarele, asemenea de lună, adormise culorile. Erau numai lumini și umbre, albe case și spărturile negre ale caselor...") și inserarea în nuvelă a lui „Lawrence al Arabiei-sunt explicate de către ștefan Borbly prin calitățile de „inițiator și mod exemplar" ale acestuia, prin însușirile sale «hermetice» „de ființă care trece una singură de la sacru (glorie mitizată), la profan, de om care «moare» și «în sub identități civile alternative"; identitatea sa eroică se ascunde în nur anodine, „epifanii histrionice ale unei ființe trecute — cel puțin în conștiința biblică — în moarte". Într-o astfel de cheie, existența cenușie a lui Gavrilescu poate interpreta ca epifana. Povestea colonelului Lawrence are rolul unei istorii :- echivalente care anticipează istoria lui Gavrilescu, prin punerea în oglindă. Există trei semne care intră într-o relație de echivalare contextuală - prezența unor trăsături inerente sau contextuale (+ militar). Semnificația r melui iubitei lui Gavrilescu (având element de compunere un vechi CUN german, hiltă, hiltia, „lupta, bătălie"), își amplifică „relevanța textuală"286 pe care o are, prin însuși „statutul său semiotic", prin punerea în context cu comparația — simbol arșița — sabie, și cu imaginea eroului Arabiei, coloneld Lawrence. (Eroul Arabiei, colonelul Lawrence este „un adevărat mit", obsedat de „visul său intim, aventura concretă, militară, fiind numai realizarea aventuri spirituale pe care o experimentase el din cei dintâi ani ai tinereții"287, „regele neîncoronat al celor trei Arabii" cum era numit, aventurier de geniu, strateg d cărui vis a fost eliberarea arabilor de sub dominația turcilor, „reprezentantul unui tip ideal de intelectual, pentru care cunoașterea înseamnă în primul rând înțele-gerea, cu mult timp înainte, a marilor schimbări", „un vizionar"288.) Urmând o „lectură a semnelor", observăm cum un semn (arșița-sabie) de a cărui semnificație Gavrilescu nu-și dă seama (se află în postura de „nelmplinire semio-tică"), trimite la alt semn ascuns, latent (Hildegard) printr-un semn înteime-diar, colonelul Lawrence, despre care vorbesc eminenții studenți în stația tramvai, și repetat obsesiv de către protagonist. Neîmplinirea semiotică ege tradusă de Sorin Alexandrescu ca „un fel de semi-cădere în profan, amnezia de care omul modern poate fi vindecat", și o exemplifică prin amnezicul Adriar din în curte la Dionis care își amintește semnificantul, dar nu și semnificatul s: nici codul care ar putea produce semnificatul. în această situație se află bova-ricul profesorul de pian, amnezic cu privire la semnificat sau la codul care l-ar putea produce. Neîmplinirea semiotică înțeleasă ca o cădere, înscrie numele ie seria mitonimelor desacralizate. " Citește mai puțin...