Rezumat Paul Goma si exilul etern - -

     Volumul de față reunește, în principal, lucrările Simpozionului internațional «Paul Goma - 80 de ani» și scoate în evidență principalele aspecte ale activității lui Paul Goma, legate de exil și de cărțile pe care le-a scris, colaborarea și receptarea scriitorului la Europa Liberă, valorificarea unor documente inedite din arhivele Securității etc.
Citește tot rezumatul cărții Paul Goma si exilul etern...     Paul Goma, născut la 2 octombrie 1935 în satul Mâna, comuna Vatici, județul Orhei, România, este un scriitor și militant anticomunist român, stabilit la Paris (Franța). Poate cel mai cunoscut disident din timpul României comuniste supranumit Soljenitîn-ul României și unul dintre cei mai cunoscuți scriitori postbelici, Paul Goma s-a născut în Basarabia ca al doilea fiu al unei familii de învățători români. Odată cu cedarea Basarabiei, familia Goma s-a refugiat în România. Din 1977, Goma a fost permanent urmărit, apoi arestat și bătut de Securitate. Însă, fiind bine cunoscut în Occident și înregistrat de organizația neguvernamentală Amnesty International, care militează împotriva încălcării drepturilor omului, Paul Goma nu mai putea fi judecat și condamnat fără a stârni proteste în străinătate. Împreună cu familia s-a refugiat la Paris, unde au cerut azil politic. Aici și-a continuat lupta împotriva regimului comunist de la București și a lui, Nicolae Ceaușescu. Ca reacție la activitatea sa anticomunistă, a fost ținta unui atac cu colet-capcană și a unei tentative de asasinat puse la cale de regimul de la București.            Fragment:       “Începînd cu cartea despre Gherla (1976), de la ea încoace, scriitorul are din ce în ce mai puțin timp și mai puțină răbdare pentru inovații, artificii și structuri moderniste ale epicului. Experiența închisorii și a persecuției politice își cere imperios și urgent dreptul la mărturisirea directă și sfidătoare. Cărțile acestei etape de creație vorbesc despre violența urii și a dezumanizării în detenție sau despre cum se înstăpînește frica și cum să te eliberezi de ea. Scriitorul este implicat total în descoperirea adevărului politic despre epocă, despre mecanismul psihologic al persecuției. Din ce în ce mai limpede, protestul anticomunist devine criteriul moralității și al demnității individului. „Culoarea curcubeului '77” și „Soldatul cîinelui” sînt cele mai puternice și mai zguduitoare mărturii ale confruntării cu dictatura.     Romanele acestei perioade, de la „Gherla” (1976) la „Soldatul cîinelui” (1983), trebuie citite prin prisma cazului politic reprezentat de autor. De fapt, cărțile lui te obligă să le citești astfel. O bună parte din această proză este departe de orice ficțiune: ea dezvăluie o lume reală, a suferinței, a neliniștii, în căutarea libertății și a demnității omului. Romanele lui Paul Goma sînt, în profunzimea lor, un memorial al durerii și o diagramă a revoltei, un protest al conștiinței etice în fața terorii și a alienării umane. În deceniul opt, Paul Goma a devenit un profesionist al protestului politic, iar biografia scriitorului s-a transformat într-un simbol al luptei împotriva totalitarismului. Datele biografice ale cazului său sînt prea bine cunoscute. Mișcarea Goma a intrat în acei ani în cea mai acută și mai ofensivă actualitate politică prin protestul său anticomunist, susținut în exil cu o viguroasă putere a contestației și însoțit de un mare ecou în cercurile intelectuale europene. Postul de radio „Europa liberă" i-a acordat în mod consecvent importanță și atenția pe care le merită. Monica Lovinescu a restituit documentarul Mișcării Goma, prin prisma „Europei libere", în „Seismografe. Unde scurte II”, Ed. Humanitas, 1993. În contextul situației țărilor din Est, singularitatea cazului Goma este indubitabilă.” Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Paul Goma si exilul etern?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Paul Goma si exilul etern și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Paul Goma si exilul etern scrisă de -. Paul Goma si exilul etern a apărut în anul 2016. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2016 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Paul Goma si exilul etern este editura RATIO ET REVELATIO - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura RATIO ET REVELATIO aici. Cartea Paul Goma si exilul etern face parte din categoria Literatura contemporana. Este o carte rezonabil de groasă - are 228 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Paul Goma si exilul etern și, de asemenea, sperăm că autorul -, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde