Paraul fermecat

     Eram tare mulțumită de viața mea — asta până ce filele poveștii mele s-au întors într-o direcție ce părea să ducă departe de traiul meu fericit până la adânci bătrâneți.     Alice Grace Ripley trăiește într-o lume a viselor, toată ziua cu nasul în cărți.
Citește tot rezumatul cărții Paraul fermecat... Viața sa de basm însă este zdruncinată din temelii atunci când iubitul ei îi dă papucii, reproșându-i că trăiește mai mult în lumea romanelor pe care le citește decât cu picioarele pe pământ. Colac peste pupăză, Alice își pierde și neprețuita ei slujbă de bibliotecară din cauza disponibilizărilor din perioada Marii Crize.     Dornică să scape de bârfele din oraș, Alice pornește spre Acorn, un mic orășel minier din zona muntoasă a statului Kentucky, pentru a livra personal cele cinci cutii cu cărți adunate din donații. Ajunsă aici, avea să constate că în oraș nu există luxul traiului cu apă curentă sau curent electric, iar munca de bibliotecară însemna să transporți cărți, călare pe niște cai cam nărăvași, pe la cocioabele cititorilor, răsfirate taman prin pădurile din creierii munților. În timpul șederii ei în Acorn, care se prelungește neașteptat de mult, Alice are parte de mai multă aventură, mister și chiar romantism decât în cele mai îndrăznețe vise ale ei.            Fragment:       “În curând am dat cu ochii de colibă. Trecuseră patru când o vizitasem pe June Ann și eram curioasă să știu dacă născuse deja. Nu bine am ajuns la poiana, ca dulăul țâșni din spatele casei, lătrând și mârâind. Belle se opri în loc. În timp ce Rex se avântă peste gardul șubred în direcția noastră, June Ann se ivi în ușă și-l chema înapoi. Era încă foarte însărcinată. M-am dus călare până la poartă, unde am descălecat, amintindu-mi de data asta s-o priponesc pe Belle. June Ann se apropie cu mers legănat și mă îmbrățișa stângace.     - O, slavă Domnului că ai venit, Allie! Sunt singura cuc și speriată de moarte!     Mă străbătu un fior. Avea ochii înroșiți și își trăgea nasul de parcă ar fi plâns. Nici urmă de Wayne sau de catâr afară la câmp.     - De ce? Care-i necazul?     Și dacă o speriase ceva, ce puteam eu face? Eram și mai îngrozită că ea prin pădurile astea și, plus, eram o străină. Nici să trag cu pușca nu știam. Am privit agitată prin jur, dar n-am zărit niciun pericol iminent.      - Care-i necazul? am întrebat din nou.     Ea nu răspunse. Se îndoi în schimb de spate, cu mâinile ia burtă, și scoase cel mai sfâșietor geamăt pe care-l auzisem vreodată. Mi se puse un nod în stomac. Știam acum care era necazul și aveam amândouă motive de îngrijorare.     - June Ann... Vine copilul?     - Cred că da... O, ce mă doare!     - Unde-i soțul tău?     Durerea păru s-o mai lase. Se opri din gemut și se îndreptă puțin de spate. Își ridică apoi șorțul, ștergându-și sudoarea de pe față.     - S-a dus călare pe catar după moașă. Nu l-ai văzut când ai venit?     - Nu. N-am văzut pe nimeni.     - Oricum, slavă cerului că ai venit! Mi-a fost atât de frică aici singură. Nici nu-ți poți închipui ce tare doare! De parcă aș fi pe moarte! Rămâi cu mine, te rog! Te implor, Allie!” Citește mai puțin...