Cartea prezintă metode de creștere și întreținere a mai multor plante pentru ulei, precum: floarea soarelui, soia, răpită, muștarul, ricinul, macul, alunele de pământ, inul pentru ulei, bumbacul, șofrănelul ori susanul.
Încă de la începutul acestei introduceri trebuie să lămurim un lucru. Am intitulat această carte „Cultura plantelor pentru ulei" pentru că așa am fost cu toții educați 1n chiar primii ani de școală. Tot de atunci, când rostim însușirea de bază a acestor plante, aceea de oleaginoase, gândul ne duce aproape automat la uleiul de bucătărie sau la uleiul folosit în industria lacurilor și vopselelor, toate obținute din semințele acestor plante. Lucrurile stau așa și, probabil, așa vor sta mulți ani de acum încolo. Trebuie însă recunoscut că așezarea în rândul oleaginoaselor doar a unei serii limitate de plante poate fi ușor contestată. Cartea pe care v-o oferim astăzi cu o deosebită plăcere nu are ca scop, neapărat, dezvăluirea ultimelor tehnici agricole legate de aceste culturi. Nici nu sunt spectaculoase și, de altfel, le puteți citi pe internet (cu atenție, însă, internetul poate foarte ușor să și dezinformeze). Noi ne propunem, în primul rând, să vă familiarizăm cu aceste culturi care, în opinia nu numai a noastră, vor deveni curând destul de importante chiar la scară mondială. Pentru aceasta, este foarte lesne de înțeles că trebuie să vă oferim un ghid complet al Înființării culturilor inclusiv al alegerii soiurilor cele mai potrivite, multe cunoștințe despre fertilizare, erbicidare, protecția fitosanitară, toate în ideea de a putea începe chiar anul acesta înființarea unei culturi sau, de ce nu, chiar a mai multora. Fragment: " 2.2.6 Lucrări de întreținere Cu riscul de a ne repeta, atenție mare la buruieni când vine vorba de cultura de soia. Prin natura lor plantele de sola nu au o talie impresionantă. În această situație pot fi lesne imaginate neajunsurile unei îmburuienări masive cu buruieni viguroase având talii cu mult peste cele ale soiei. Este frânată dezvoltarea culturii, calitatea recoltei ba, uneori, însăși recoltarea devine o mare problemă. Printre cele aproape 70 specii de buruieni care afectează culturile de soia există atât monocotiledonate anuale și perene cât și dicotiledonate anuale și perene (denumite uneori și buruieni cu frunza lată). Mijloacele de luptă împotriva buruienilor sunt cele valabile pentru oricare altă specie vegetală: prăsilele și erbicidele. Aplicarea prăsilelor, de multă vreme se execută mecanizat și doar la anumite culturi se mai practică și prăsilele manuale pe rânduri. Este vorba mai degrabă de culturile legumicole pe suprafețe reduse. Pentru prăsilele mecanice este necesară asigurarea accesului tractoarelor fără a cauza distrugerea plantelor utile și o distanță între rânduri care să permită accesul cuțitelor între rânduri și o oarecare distanță de siguranță între acestea și plante. Frecvent sunt utilizate cultivatoarele cu cuțite tip săgeată. În ultima vreme, pe suprafețe mici și între rânduri având peste 50 cm distanța de la unul la altul, se folosește motosapă rotativă. Erbicidele reduc în bună măsură necesitatea prăsilelor dar nu putem spune că, în toate cazurile, le elimină. Printre mărcile comerciale de erbicide se disting două mari grupe: erbicide cu acțiune asupra buruienilor monocotiledonate și erbicide cu acțiune asupra dicotiledonatelor. Există și o a treia categorie care este avizată împotriva buruienilor din una dintre cele două grupe și împotriva unora dintre buruienile celeilalte grupe. Chiar dacă unele reprezintă amestecuri din cele două grupe s-ar putea naște întrebarea dacă aplicarea simultană găsește ambele categorii de buruieni în faza de dezvoltare optimă acțiunii de combatere chimică. În tabelul următor am înscris o serie de erbicide omologate, în timp, unele dintre ele putându-și schimba denumirea comercială. Este o practică frecventă pe care n-o înțelegem decât în parte. Oricum, pentru fiecare denumire comercială am înscris și numele substanței active de bază care nu se mai poate schimba la fel de simplu fiind numele unui compus chimic. "
