Cea mai mare colecție de literatură bilingvă utilă copiilor (și nu numai) care vor să învețe o limbă străină prin lectura unor povești, basme și povestiri celebre. O colecție frumos ilustrată și accesibilă - un companion de neprețuit la școală pentru lecturile suplimentare, în timpul liber și în vacanțele școlare.
Cu această colecție începe adevărata cultură a copiilor, de care nu se vor despărți toată viața! Traducere de: Laura Mihăilesă Ilustrații de: Eduard Ilie Fragment: " Der törichte Hans Eine Frau hatte endlich erlangt, was sie lange vergeblich sich gewünscht: einen Mann; aber das war ein Mann, um den sie keine andere Frau beneiden durfte. In der Wirtschaft im Hause war er zu gar nichts zu gebrauchen, denn alles stellte er verkehrt und töricht an. Da dachte die Frau, sie wolle ihn wenigstens auf den Markt schicken, um eines und das andere durch ihn einkaufen zu lassen, während sie daheim das Hauswesen besorgte. Am nächsten Donnerstag schickte sie ihn aus, um eine Stecknadel zu kaufen. Hans - so hieß der Mann - lief auf den Markt und fragte jeden, der ihm begegnete, ob er ihm nicht eine Nadel verkaufen wolle, und zeigte dabei seinen Groschen. Endlich verkaufte ihm ein verschmitzter Armenier eine große und schlechte Nadel, die nicht einen Kreuzer wert war, um den Groschen. Hans war sehr froh, nahm sie zwischen beide Hände und rieb diese immerfort und lief heimwärts. Es war aber sehr kalt und ihn fror an die Finger; da kam ihm ein gescheiter Gedanke ein; vor ihm fuhr ein Wagen mit Stroh zum Schweineabsengen, auf diesen warf er seine Nadel und lief hinterher. Als der Wagen an seiner Wohnung angelangt war, rief er dem Fuhrmann zu: „Ho! ho! (im Regner Dialekt heißt Ho auch Heu). Der Fuhrmann blickte zurück, und als er den törichten Hans șah, sprach er: „Ei, warum nicht gar, Stroh, Stroh!" und fuhr weiter. „O weh, meine Nadel, meine Nadel, halte doch still!" Nun erzählte Hans, wie er die Nadel ihm auf das Stroh geladen; der Fuhrmann war aber nicht dazu aufgelegt, sein Stroh herabzuwerfen und die Nadel zu suchen und fuhr lachend von dannen, und Hans lief weinend hinein und klagte das Unglück seiner Frau. „Oh, du törichter Mensch!" rief sie, „wenn man so etwas kauft, steckt man's hübsch auf den Hut." - „Nu warte, jetzt weiß ich's, ich will es das nächste Mal gewiß so machen!" Hans cel neghiob O femeie avea în sfârșit ce-și dorise zadarnic de multă vreme: un bărbat, însă era unul pentru care nu ar fi invidiat-o nicio altă femeie. în gospodărie nu era bun la nimic și făcea totul fără cap și coadă. Femeia Își spuse atunci că îl va trimite măcar la piață ca să cumpere una, alta, în timp ce ea se va ocupa de treburile casei. Joia următoare, îl trimise să cumpere ace. Hans – căci așa se numea soțul ei – dădu o fugă până la piață întrebând fiecare om pe care îl întâlnea dacă are ace de vânzare – și spunând acestea își tot scotea banii pe care-i avea la el. în cele din urmă, un armean viclean îi vându pentru un gros un ac mare și prost, care nu făcea nici măcar un creițar. Hans se bucură, și, luând acul și frecându-1 între palme, fugi spre casă. Însă era foarte frig și îi înghețau degetele; atunci îi veni în minte un gând isteț: în fața lui mergea o căruță cu paie pentru pârlitul porcului, așa că aruncă acul în căruță. și Începu să alerge în urma ei. Când căruța ajunse în dreptul casei sale, Hans și strigă căruțașului: „Ho! Ho!" (în limba celor din Reghin, Ho se spune și lafan). Căruțașul privi în urmă și, văzându-l pe neghiobul de Hans, spuse: — Ei, nu-i fan; sunt doar niște paie, paie! și merse mai departe. — Vai de mine, acul meu, acul meu! Oprește căruță! Hans îi povesti căruțașului cum aruncase acul între paie, însă căruțașul nu se învoi să descarce căruța ca să caute acul și merse mai departe râzând, iar Hans intră în casă plângând și își varsă amarul în fața soției. — O, bărbat netot,ce ești! Să sii și tu: când mai cumperi așa ceva, îl înfigi în pălărie! — Ei, așteaptă și ai să vezi! Cu siguranță, așa am să fac dată viitoare, acum, că știu! "
