„Hristos vine întru slava Sa pe Cruce. Acest adevăr demolează toate concepțiile noastre despre ceea ce este slavă, toate ipotezele noastre despre cinste și putere. Într-adevăr, răstoarnă imaginea noastră despre cine și ce este Dumnezeu.
Dumnezeu nu este un despot Care exercită puterea prin impunerea voinței Sale, Care află slavă în slugărnicia supușilor Săi sau Care răspunde la cererile lor meschine. Nu, Dumnezeu își dezvăluie puterea Sa în slăbiciune, înțelepciunea Sa în nebunie, slavă Sa pe Cruce, iar voința Sa irezistibilă în dragostea pe care o face vădită în acest fel.” Pr. Prof. JOHN BEHK Omiliile adunate în această carte urmează cele trei cicluri liturgice principale ale anului: Pascal, Nașterii-Teofaniei și cel al lui Theotokos. Părintele John Behr este profesor de patristică și Decan al Seminarului Teologic Ortodox „St. Vladimir", New York. Este autor a numeroase studii și cărți despre Părinții Bisericii, fiind unul dintre cei mai influenți teologi creștini contemporani. Fragment: “Înălțarea Domnului nostru Apostol: Fapte 1, 1-12; Evanghelie: Luca 24, 36-53 “Suitu-S-a Dumnezeu întru strigare, Domnul în glas de trâmbiță." (Ps. 46, 5) După ce am prăznuit Pătimirea lui Hristos, am petrecut patruzeci de zile în compania ucenicilor, bucurându-ne de prezența Domnului celui înviat. Am participat la multe evenimente în acest ciclu liturgic, începând cu intrarea lui Hristos în Ierusalim, unde I s-a făcut o primire publică plină de fast. Apoi a venit trădarea Lui, sau mai degrabă dăruirea Lui de Sine, și Pătimirea Sa, când a fost părăsit de ucenici, care au și tăgăduit că L-ar cunoaște. Dar ei, și noi, am fost repuși în comuniune cu El atunci și li S-a arătat din nou, lor și nouă, la frângerea pâinii și, așa cum am auzit astăzi în lectura evanghelică, deschizând Scripturile. Putem vedea că a fost scris că Hristos va suferi, sculându-Se a treia zi, și că pocăință și iertarea vor fi propovăduite în numele Lui, începând de la Ierusalim - de la locul unde a pătimit, pentru că vestea să fie propovăduită celor care au fost părtași la moartea Lui. După toate acestea, acum suntem chemați să sărbătorim înălțarea Sa, ridicarea sau înălțarea la dreapta Tatălui. Aceasta este, ca să zicem așa, biruința lui Hristos, culmea slujirii Sale lumești, sărbătorită cu strigăte și trâmbițe așa cum se vorbește în victoria din Psalm. Noi sărbătorim aceasta ca pe o procesiune și înălțare triumfătoare; dar, spre deosebire de intrarea în Ierusalim, aceasta este o biruință sărbătorită discret, în livezile de măslini pe munte în afara Ierusalimului, doar cu câțiva dintre ucenici și cu Maica Sa. Acest tablou este în real contrast cu momentul Duminicii Floriilor. În amândouă vedem intrarea Regelui: într-una în cetatea pământească a Ierusalimului, unde cei care îl întâmpinau încă nu înțeleseseră natura acestei domnii; iar cealaltă în ceruri.”
