Vremurile se schimbă foarte rapid, bulversând reperele tradiționale din domeniul educațional. Copiii se confruntă cu moduri de viață și de pregătire pe care părinții lor nu le stăpânesc întotdeauna.
Cum să-i ajuți pe aceia dintre ei care sunt deosebit de precoce să răspundă provocărilor unei lumi în continua evoluție? Monique de Kermadec explorează așteptările, deziluziile, temerile și dorințele care-i anima pe tinerii aceștia precoce și pe părinții lor. Sprijinindu-se pe experiența ei de psiholog clinician și pe cele mai recente cercetări pe acest subiect, ea demonstrează cum trebuie hrănită inteligență creatoare și practică a copiilor foarte dotați, care vor fi nevoiți, mai mult ca niciodată, să facă dovada unor capacități de adaptare. Părinții, aliații fundamentali ai copiilor, vor găsi în această carte soluții practice pentru a-i încuraja să-și dezvolte atuurile pentru toată viața. Rolul parental se dovedește esențial în acest context: faptul de a avea un copil dotat le pune și lor, în mod special, sub semnul întrebării părerea despre ei înșiși. Cartea de față li se adresează tuturor, abordând potențialul copilului nu numai în termenii reușitei școlare, ci și în privința relațiilor afective și sociale, fără de care nu poate exista o adevărată dezvoltare. Fragment: „Ajutați-vă copilul să-și fixeze obiective accesibile A aștepta prea mult de la sine duce la autodepreciere, iar a aștepta prea mult de la un altul compromite întreaga armonie din acea relație. Exigența personală nu este întotdeauna cerința părintelui sau a profesorului. Copilul precoce este, aș spune chiar mod natural, exigent cu el însuși. În momentul în care părinții îmi expun dificultățile micului lor dotat, evocându-i perfecționismul, ei subînțeleg prin acest fapt un punct negativ al personalității sale. Există mai multe forme de perfecționism: o formă sănătoasă definită de un avânt pozitiv, incitând persoana la efort și permițându-i rezultate de foarte bună calitate, și o altă formă, distructivă, incitând persoana să-și fixeze obiective nerealiste și condamnând-o să nu fie niciodată satisfăcută, orice ar întreprinde. Dacă, în majoritatea timpului, copiii precoce își fixează obiective pe măsura lor, prin urmare, părinții lor pot să-i ghideze și să le întărească în mod pozitiv această tendință. Dar există numeroase excepții. În general, acestea se manifestă într-un context familial precis. Este posibil ca unul dintre cei doi părinți sau chiar amândoi să fie ei înșiși perfecționiști. De asemenea, există posibilitatea ca precocitatea să fie prost înțeleasă de părinții care o asociază cu capacitatea de a învăța orice fără efort. Aceștia, încurajați de aptitudinile copilului lor, îi fixează obiective nesăbuite. Dorindu-și să fie iubit și admirat de ei, copilul precoce le adoptă așteptările și le integrează în personalitatea lui. Îl vedem astfel, la un moment dat, evitând orice risc intelectual și polarizându-și eforturile asupra materiilor pe care le cunoaște cel mai bine. Rezultă, așadar, la acest copil o pierdere progresivă a încrederii în sine și suferința. Știu cât poate fi de dificil, pentru un părinte, să-și înfrâneze marile speranțe pe care și le-a pus în copilul său precoce. și, în aceste momente de nerăbdare, să-și măsoare cuvintele.”
Copilul precoce
- Autor: Monique de Kermadec
- An apariție: 2016 (vezi top cărți)
- Editura: NICULESCU
- Nr. pagini: 230
- Categorie: Educatie Psihologie
