"Noile poeme ale lui Mihai Măniuțiu — cunoscut îndeosebi ca eminent regizor de teatru, dar și că înzestrat prozator — surprind de data aceasta prin alt joc, al „copilăririi" invocate cândva de Arghezi.
De fapt, modelul din infrastructura viziunii lui Mihai Maniuțiu cred că e mai curând cel din Psalmul lui Lucian Blaga, care evocă vremurile când, copil, jucându-se cu Dumnezeu, îl „desfăcea ca pe o jucărie". [...] Sentimentul de părăsire, clamat chiar în termenii celui abandonat pe cruce de Tatăl, pătrunde totuși în poeme, unde se aude și strigătul din adânc al psalmistului, însă subtil surdinizat, difuz, cu o tandră discreție elegiacă. E tonalitatea ambigua ce domină spațiul de interferențe nostalgic-luminoase propus în aceste pagini de autentică poezie". (Ion POP) Mihai Maniuțiu este regizor de teatru, scriitor și eseist. A montat peste o sută de spectacole în teatre importante din România și din străinătate, primind numeroase premii. A publicat mai multe volume de poeme și povestiri, dar și eseuri teatrale și un roman. Fragment din volumul de poezii: “mi-ai dat mi-ai dat gândul Tău puterea de a face cu gândul orice doresc și după aceea mi-ai zis „ești un copil ciudat ce-a fost în capul tău când ți-am dat gândul meu și puteai face orice să faci ce-ai acut" mi-ai dat gândul Tău - i-am răspuns mi-ai dat tăticule gândul Tău și-n el era înscrisă ora secundă când o să mă părăsești și din capul meu asta a ieșit o piramidă mică de nisip apoi o piramidă ceva mai mărișoară din pietricele și din nisip apoi una mai mare din granit și așa mai departe morminte doamne“
