Regizor de teatru, scriitor și eseist, Mihai Măniuțiu a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale" din București în 1978. De atunci, este regizor al Teatrului Național din Cluj, montând însă și în alte teatre importante din România și din străinătate (Belgia, Marea Britanie, Turcia, SUA), creațiile sale primind numeroase premii pentru Cea Mai Bună Regie, Originalitate și Cel Mai Bun Spectacol al Anului.
A realizat peste nouăzeci de spectacole. Ca scriitor, a publicat două volume de poeme, volume de povestiri cu tenta onirică și fantastică, un roman și eseuri teatrale. "Frontiera, Charmides, 2014, regrupează trei povestiri, două de proporții și una de doar opt pagini – prima senzație, odată intrat în universul autorului clujean e că te afli într-un caleidoscop ale cărui imagini se recompun cu o viteză uluitoare, astfel încât într-o primă secvență personajele sunt prinse la frontiera Balkanyei, peste doar câteva pagini iată-le pe răul Moscova din capitala Rusiei în ziua de 5 martie 1953, apoi sub pleoapa lui Ginghis Han la Bolgotha ș.a.m.d. până în Coreea de Nord („Și-acum, hai să vă execut. Conform regulamentului, punct cu punct”, îi ia din scurt un gradat). Deloc întâmplătoare, această schimbare permanentă de decor, căci „granița e mișcătoare, ca orice constantă strategică de importanță vitală, și se poziționează, în mod variabil, când într-o parte, când într-alta. Și-așa, trebuie să fim cu ochii în patru, ca să știm, de la o clipă la alta, cu cine ne învecinam”. (În ce privește proza propriu-zisă, eu zic că se învecinează – oniric! – cu Înconjurul zilei în optzeci de lumi de Julio Cortazar.)" - Emilian Galaicu-Păun Fragment din povestirea "Frontieră" de Mihai Măniuțiu: “Capitolul. 7. În care trecem încă o frontieră a Balkanyei Individul sloboade foc după foc de revolver și țopăie ca lovit de streche. Gloanțele ne șuieră pe la urechi. Ne lăsăm la fundul apei, însă după scurt timp trebuie să ieșim iarăși la suprafață. Undele învolburate de viitură, murdare și pline de aluviuni, ne ajung până la gât, iar curentul, destul de puternic, ne târăște la vale. Pas cu pas, scuipând și râgâind, în apropierea podului plutitor, ieșim la mal, pe prundiș, uzi leoarcă și încleiați. — De ce nu v-ați oprit la prima somație? se zborșește la noi insul înarmat cu pistol. — Păi cum să ne oprim, că a trebuit să înotăm, ca să nu ne înecăm, gâfâie hingherul, scuturându-se de zoaiele de pe el. — Destul cu vorba. În genunchi! Individul poartă o uniformă uzată, cu petlițe de grănicer. Mustățile zbârlite i se revărsă peste obrajii puhavi. În jurul lui se adună un grup de soldați cu centiroanele atârnând, cu rucsacuri kaki în spinare și puști cu patul îngust, prevăzute cu baionete zimțate. Nu ni se uită în ochi, furișând în stânga și în dreapta priviri sașii. — Asta nu-i plutonierul? Și ăștia nu-s soldații care au tras în noi pe când fugeam cu podul plutitor? zic eu, gâtuit, printre dinți. Hingherul îmi răspunde în surdină: — Ba da, numai că uită-te la uniformele și la armele lor. Sunt ei, și nu-s tocmai ei. Parcă ar fi din alt timp... Parcă ar fi niște figuranți dintr-un film de război de demult. — Ce tot mormăiți și vă moșmondiți? În genunchi! șuieră grănicerul. Îngenunchem pe prundiș, protestând slab și zicând ceea ce sigur am mai zis: — De ce stăm în genunchi? Cu ce am greșit? — Aici se stă în genunchi dintr-un singur motiv. Și motivul e că vă aflați aici. Clar și concis. Ia ziceți... Voiați să treceți granița în mod fraudulos. — Sunt peste o sută de ani de când aici nu mai e nici o graniță, ridică din umeri amicul meu. — Așa crezi tu, fraiere! De ieri, legile s-au înăsprit. Înghit în sec și nu mă pot împiedica să întreb: — Ce are legea înăsprită cu frontieră?"
Frontiera
- Autor: Mihai Maniutiu
- An apariție: 2014 (vezi top cărți)
- Editura: CHARMIDES
- Nr. pagini: 123
- Categorie: Literatura Romana
