Carte disponibilă, dar fără autograful autorului! Cel mai de preț lucru pe care aș vrea să vi-l spun e că ne avem unii pe alții și că-n această taină a unității, Hristos este parte integrantă a ei, dar și Cel care dinamizează această mișcare către unitate.
Țineți-vă aproape de Hristos! Să vă aduceți aminte că locul de închinare real este suferința aproapelui vostru. Dar, iertați-mă că vă spun, astăzi cea mai mare suferință pe care o poți provoca aproapelui tău este să fii bucuros. Noi nu ne mai putem suporta bucuriile unii altora. Vă rog să vă suportați bucuriile. Și faceți din fiecare suferință încă o lecție fundamentală prin care să învățați că sunteți fiii Învierii. Noi valorăm cât valorează conținutul potirului. Iar conținutul potirului este nelimitat în valoare, pentru că este Trupul și Sângele lui Hristos! Acest Trup și acest Sânge Hristos Îl ia de la Maica Domnului. Ea e prescură din care scoatem la lumină agnetul în care Dumnezeu ni Se prezintă trup și sânge. Fiți puternici și cereți-i întotdeauna Maicii Domnului să vă ajute să înțelegeți de fiecare dată taina bucuriei!
