Un joc fara reguli - FORMAT PDF

Titlu disponibil fără autograful autorului! Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei. Împărțim istoria în bucăți, pe transe cronologice, domenii, probleme, structuri, în timp ce Istoria adevărată le cuprinde pe toate de-a valma.
Citește tot rezumatul cărții Un joc fara reguli... Punem în istorie o ordine pe care Istoria nu o are. Ne referim la Antichitate ori la Evul Mediu, ca și când asemenea împărțiri chiar ar exista. La fel, identificăm o istorie economică, socială, culturală, politică și așa mai departe. Sunt simple sertare, pe care noi le-am confecționat și pe care am lipit etichete. De asemenea, fiecare fapt în parte e construit sau reconstruit, extras din încurcata țesătură a Istoriei și investit astfel cu o existență de sine stătătoare. Nu e de negat câtuși de puțin utilitatea, necesitatea chiar, a unui asemenea demers. Trebuie un dram de ordine, pentru a face trecutul cât de cât inteligibil. Construim ceea ce Max Weber a numit «tipuri ideale», nici adevărate, nici neadevărate; precum pipa lui Magritte. Totul e să nu uităm că această vastă reamenajare e opera noastră, să nu pretindem că așa ar fi pur și simplu Istoria. Nu e Istoria, sunt istoriile. Istoria autentică e un amalgam nediferențiat în neîncetată fierbere. Operația de «disciplinare» și «sistematizare» ne aparține. Istoricul e un neobosit făuritor de coerență. Sub bagheta lui, totul ajunge să se lege, toate se explică, iar trecutul se încarcă cu semnificații. (Lucian BOIA) Civilizația europeană e în curs de restructurare radicală nu în urma vreunei invazii, ci a accelerării istoriei, cu schimbările inevitabile de paradigmă. Se schimbă totul – și repede: condițiile de trai, reperele culturale, mentalitățile, comportamentele… Aceasta e principala provocare a anilor ce vor veni. Sunt toate indiciile că ne vom instala durabil într-o istorie fluidă, extrem de schimbătoare, cu totul alta decât lumea, nu imobilă, dar cu evoluții lente și aproape imperceptibile la scara unei vieți umane, pe care au cunoscut-o înaintașii noștri. E, așadar, cu totul altă poveste decât „sfârșitul Antichității“: povestea, care abia începe a fi scrisă, a unui viitor cu totul diferit decât trecutul. Să ne ținem bine, e amețitor! (Lucian BOIA) Fragment din carte: "„De ce?”, o întrebare cu răspunsuri multiple CU FAPTELE, de bine, de rău, ne mai descurcăm. Oricare ar fi aproximațiile și deformările, avem până la urmă o perspectivă acceptabilă asupra derulării trecutului. Știm cam ce a fost. De la o generație la alta, informația se înmulțește, se diversifică și devine mai sigură. Lucrurile se complică însă atunci când ne propunem să lămurim procesul istoric, legându-i elementele disparate într-o rețea de cauze și efecte. E singurul lucru până la urmă cu adevărat interesant și cu miza incontestabilă: funcționarea mecanismului. De ce s-a întâmplat tot ceea ce s-a întâmplat și ce ar putea să ne aștepte de acum înainte? Istoricii au fost dintotdeauna conștienți de necesitatea acestui „de ce", dar mult mai puțin sau deloc tulburați de dificultatea reală a problemei. Anticii au dat primii exemplul: nici Tucidide, nici Polibiu nu se mulțumesc să povestească istoria, ci își propun să o explice. Istoriografia modernă a amplificat latura explicativă: avem, pentru fiecare eveniment sau evoluție, explicații din belșug, și cu siguranță că se vor mai adăuga și altele. Dar cum explică istoricul? Cum să explice? Gândindu-se. Se gândește că așa ar trebui să fie, așa se leagă lucrurile rațional și logic. Cine ne poate contrazice? Eventual, un alt istoric, care va veni cu o altă explicație. Adevărul e că ne aflăm în fața unui demers pur „cerebral", care își are valoarea lui, dar nu mai puțin și limite de nedepășit. Istoricul poate afirma multe, dar nu poate demonstra nimic, atunci când sunt în discuție nu atât faptele în sine, cât logica și modalitatea înlănțuirii lor. Nu putem fi siguri nici de concluzii care par evidente; par astăzi așa, dar o să pară la fel și mâine? Cel mai mult ne încurcă excesul de evenimente, puzderia faptelor care introduc în mer-sul istoriei o doză apreciabilă de hazard. Ce-ar fi să scăpăm de ele? O istorie fără evenimente ar fi într-adevăr mai ușor de strunit. Pentru asta trebuie însă să decidem mai întâi că evenimentele, oricât de spectaculos s-ar înfățișa, nu semnifică în fond mare lucru." Citește mai puțin...