Soniecika. Inmormantare vesela. Minciunile femeilor - FORMAT PDF

În aceste trei ficțiuni definitorii pentru stilul său, Ludmila Ulițkaia oferă un tablou al vieții ca atare, cu luminile și umbrele ei, cu micile și marile ei comedii și drame cotidiene. Dar destinele neînsemnate, viețile mărunte ale eroinelor scriitoarei ruse dezvăluie întotdeauna adevăruri adânci ale existenței.
Citește tot rezumatul cărții Soniecika. Inmormantare vesela. Minciunile femeilor... Între acestea, faptul că în dragoste, în credință, ba chiar și în preajma morții, oamenii își păstrează întotdeauna acea undă de seninătate și acea ironie care constituie omenescul însuși.   Fac parte dintre scriitorii care pornesc de la viață. Nu construiesc, nu fac scheme pe care apoi să le pun în pagină, ci locuiesc în scrierile mele. - Ludmila Ulițkaia   Ludmila Ulițkaia spune că practică în romanele și povestirile sale o «antropologie aplicată», aflată mereu «la limita dintre Eros și Thanatos». Într-adevăr, eroinele ei sunt îndrăgostite și se află adesea deopotrivă în preajma morții, dar sunt întotdeauna înzestrate cu o imperceptibilă ironie datorită căreia stau neîncetat de veghe în inima incurabilului. - Julia Kristeva   Ulițkaia creează personaje puternice, care ne arată prefacerile sufletului rus de-a lungul complicatei sale istorii. - Kirkus Reviews   Ludmila Ulitkaia este o prozatoare de primă mărime în peisajul literar al Rusiei contemporane, precum și o înfocată susținătoare a libertății de exprimare. - The Observer Fragment din cartea "Soniecika. Înmormântare veselă. Minciunile femeilor" de Ludmila Ulițkaia: "Nimeni nu și l-ar fi putut închipui pe Robert Viktorovici cumpărându-i fetișcanei lui un briliant dintr-un magazin de bijuterii. De dragul adevărului trebuie să recunoaștem însă că Iașenka era tocmai genul de ființă mică, lipsită de apărare, care, ce mai, voia musai să poarte pe degețel o pietricică, și pe umerii mici, sensibili la frig, un mantou... Nici vorbă ca Robert Viktorovici să dea prilejul unor persoane străine, adică prietenilor lui, să aleagă între consoarte, să compătimească, să condamne, să se indigneze... Și petrecerea de seară își urma cursul. Gavrilin, cam cu chef, făcu pe lebăda care moare, apoi pe Lenin și, la bis, pe faimosul cățel care se caută de purici. Pe urmă fu prezentată o scenetă-saradă cu o fantomă, care nu cutreieră, ci chiar se târa prin Europa, o vacă cu șase picioare, interpretată de trei doamne grase acoperite cu o perdea din pânză de in. Taman acum, în momentul acesta al petrecerii își aduseră aminte de Tania, care avea talentul să născocească scenete pline de haz, și câteva doamne dintre cele mai istețe se uitară cu înțeles una la alta: sărmană fetiță! La vremea aceea sărmană fetiță locuia într-un bârlog plăcut pe ostrovul Vasilievski, la prietenul ei Alioșa. La Piter erau nopțile albe, iar Tania era din fire o ființă curajoasă și ciudată, gata în orice clipă să ia în joacă lucrurile serioase. Pentru nimic în lume n-ar fi vrut să se despartă, când erau singuri stăteau cu ochii-n patru, iar Alioșa remarcă uimit că prezența ei nu numai că nu-i încurcă viața, altfel plină de neprevăzut, ba dimpotrivă, poftim, îl face să cunoască și alte modalități de a rupe legăturile cu „sperietoarea", așa cum numea el cu dispreț traiul ăsta acceptat de toți." Citește mai puțin...