Adulmecari - FORMAT PDF

Adulmecări. Jurnal din Groape 2015-2018 O carte de o frumusețe dizolvantă. Nu doar pentru adâncimea ei umană și nu numai pentru finețea ei literară (și culturală), ci pentru că aceste două se întâlnesc natural.
Citește tot rezumatul cărții Adulmecari... - Cosmin Ciotlos Am citit Adulmecări de câteva ori cu aceeași bucurie. Paradoxul lecturii: să te bucure priveliștea rănilor vii, deschise. Adică sângele, cu care ne plătim trecerea prin toate vămile. Și ale hârtiei. Bravo! Mulțumesc. - Marilena Rotaru   Îmi pare rău, dar Jurnalul acesta este o carte splendidă. - Alex. Ștefănescu Am citit trei sferturi pe nerăsuflate. Ultimele 70-80 de pagini le-am drămuit că un sinistrat resursele de apă. - Cristina Andrei Fragment din "Adulmecari" de Cristian Bădiliță: "Sâmbata am plantat încă patru tuia columnaris în grădinița din Groape, lângă foișor. Dl. Briceag îmi spune că „pentru a obține o tuia mai deasă trebuie să-i tăiați capul”. Ce se pierde în lungime se câștigă în grosime. Îngrășământul de creștere trebuie pus abia din al doilea an, pentru că planta să nu se obișnuiască de la început cu solul hiperfertilizat. Tare, foarte tare, și mai ales foarte meticulos domnu’ Briceag! A reușit să încarce absolut toate crengile de la trei meri uriași într-o remorcă de numai doi metri cubi. 7 martie. Am ajuns la M. Scriu sub pinul centenar. Peisaj de basm, grădina spațioasă, mă pot plimba în voie. Aproape un hectar. M-am fript însă cu vecinii. Potlogari, hoți, sălbatici. Rar mi-a fost dat să întâlnesc așa ceva. Chiar și în Argeș, patria Mitocaniei, ștacheta e mai jos. Nu pot lăsa cheile nimănui. Astă-toamna i le-am lăsat unuia care, în loc să îngrijească, a rupt gardul, a scos din pământ o tuia și a umplut livada cu bălegar (își păștea propria cireadă, mințindu-mă că „au intrat alții”). Culegeam după el sticle goale, pachete de țigări, cutii de conserve. Cât de frumos se văd Munții Făgăraș, Cozia, Builă. Acoperiți de zăpadă. În vale, șarpele de ciment ridicat pe vremea lui Ceaușescu, viaductul care trebuia să lege Piteștiul de Vâlcea printr-o cale ferată. Lăsat apoi de izbeliște. Din păcate, bețiva de alături și-a făcut apariția. Mă așteaptă, vai!, un ceas de bârfe locale și laturi. 8 martie. Ziua femeii sovietice, moștenire de la tov. Lenin. Sărbătorită cu același elan, dar în „spirit capitalist”, de romani. „Mamicile” suspina, „puisorii” declama versuri nemuritoare. Citit, tuns via cum m-am... nepriceput. Tăiat crengile parazite din gardul lateral. A burnitat câteva minute. În rest, soare și vânt. Peisaj sublim, ireal. Dar nu le poți avea pe toate. Am înfulecat aseară memoriile lui R. Scheffer, Orient regal. Cinci ani la Curtea României, pe care le citisem în 1997, la Sinaia, împreună cu Memoriile lui Mite Kremnitz (cei doi nu se suportau). Monografia despre Carmen Sylva a lui G. Badea Păun, bine scrisă, științifică, nu m-a cucerit. În schimb sarcasmul lui Scheffer m-a ținut în priză până spre dimineață, ba chiar am renunțat și la meciul (formidabil, mi s-a spus azi) între Napoli și Real Madrid. De unde provine imaginea serioasă, aproape ascetică, a Reginei Elisabeta? Peste „Regina in alb”, excentrică, romanțioasă, exaltată, extrem de feminină, din prima parte a vieții, s-a suprapus „Regina in negru” de la sfârșitul vieții. Scheffer (care, totuși, i-a fost secretar) o creionează cu mult umor, adesea cu ironie. Volumul e memorabil (scris direct în franceză) și mi-am propus să-l recitesc, măcar pe bucăți, în fiecare an. Feminitatea și teatralismul Reginei, mofturile artistice care-l scoteau din sărite pe Carol I! Exaltări de Miță Baston, dar o Miță Baston tetraglota, cu premiul Academiei Franceze. Când traducea pasaje care-i plăceau „scotea țipete de bucurie și tremură de excitare”; confundă pasiunea cu talentul (său invers) și „canta” la pian lovind clapele fără milă; era capabilă să scrie un volum de șase sute de pagini în câteva săptămâni. N-o interesa nici „constructia”, nici „stilul” („Ce mai înseamnă și stilul ăsta?”, întrebă revoltată). Lui Leconte de Lisle îi scrie (textual): „Îmi vine să arunc până de disperare, să mă tăvălesc prin iarbă și s-o mușc.” Își regiza fiecare apariție „artistica” atunci când primea oaspeți la Sinaia sau la București. Tânjea după recunoașterea talentului scriitoricesc. În Țara Galilor n-a ezitat să-și recite poemele (traduse în engleză) pe o scenă, alături de barzi locali, cu prilejul unui festival folcloric. Nici urmă de „ințelepciune”, „ponderație”, „morga regala”. O zvăpăiată pe care Carol I trebuia să o supravegheze necontenit. Episodul excursiei la Mănăstirea Peșteră, împreună cu doamnele de companie, profitând de absența Regelui. La întoarcere, grupul e surprins de furtună. Regina coboară panta în patru labe. Tocmai asta mă atrage la personaj: farmecul ei ridicol, ingenuitatea, foarte enervantă pentru Bățoșul Carol. N-a putut deveni mama, a rămas toată viața un copil. Literatura compensează maternitatea." Citește mai puțin...