• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură Primul roman al lui J.M. Coetzee, Ținuturi în crepuscul, cristalizează, prin două povesti distincte, teme sensibile, precum cea a războiului, cu toate atrocitățile lui, a iubirii și mitogenezei, ideea de apartenență la o națiune sau la o etnie și fenomenul ciocnirii civilizațiilor, așa cum se întâmplă, pe de o parte, între coloniștii olandezi și populațiile băștinașe africane în secolul al XVIII-lea, iar pe de altă parte, între Statele Unite ale Americii și civilizația Orientului Îndepărtat în timpul conflictului din Vietnam, care a marcat istoria celor două țări în secolul trecut.
Prin personajele și poveștile pe care le conturează, Coetzee propune un roman al relațiilor disfuncționale, deopotrivă cu ceilalți și cu sine, al jocurilor de putere și al exploatării conjuncturale a pozițiilor de forță, replicate în contexte istorice și spații geografice complet diferite. Traducere de Irina Horea Fragment din volumul "Ținuturi în crepuscul" de J.M. Coetzee: "Greșesc dacă îmi închipui că voi fi salvat de Coetzee. Coetzee și-a câștigat reputația în teoria jocului. Prin natura lui, nu privește cu simpatie abordarea mitografică a problemei controlului. El pornește de la axiomă că oamenii acționează identic dacă interesele lor personale sunt identice. Cariera lui s-a clădit pe ființa individuală și pe interesele acesteia. Despre mine, incredibil, chiar despre mine, crede că sunt un individ cu interese proprii, nimic altceva. Nu poate concepe un individ care consideră că ființa lui este un plic ce ține laolaltă elementele corpului său, în vreme ce pe dinăuntru el arde și arde. Am crescut cu reviste de benzi desenate (am crescut cu tot felul de cărți). Vrăjit cândva de monștrii cu cizmele, centurile, măștile și costumele individualismului lor eroic, acum am devenit un Heracle prăjindu-se în cămașa lui otrăvită. Eroul-monstru american răsuflă ușurat când, la fiecare șaisprezece pagini, paradisul terestru se întoarce și salvatorul mascat se transformă din nou în cetățeanu palid la față. În schimb Heracle, din câte se pare, arde etern. Există semnificații în aceste povești, care se revărsă din mine, dar eu sunt obosit. Poate că sunt indicii, așa că le notez. Coetzee spera că voi pleca. Circulă zvonul că eu nu exist. Secretara lui își afișează zâmbetul grav și-și pleacă privirile. Dar eu nu plec. Dacă ei refuză să mă vadă, eu voi deveni fantoma coridoarelor lor, cel care sună la telefoane, care nu trage apa la veceu. Băieții de la M.I.T. se amuză pe seama noilor metode de a contamina peștii. Eu mă holbez la pereți. Mă holbez la ramele ferestrelor pline de după-amiază timpurie. Lumina lovește în cuibul durerii din capul meu. Dau ochii peste cap, casc. E ceva grotesc în ceea ce mă privește. Ce fac eu în clădirea asta compartimentată, ce fac eu în viețile oamenilor ăstora? Lacrimi de epuizare îmi șiroiesc pe obraji, tânjesc după un pat numai al meu. Sunt piază-rea. Mă transform în steațit. Mă transform într-o păpușă. Uneori, sun la mică sonerie din casa soției mele. Când ea răspunde la celălalt capăt, eu închid la capătul meu sau respir adânc, așa cum scrie în ziare. Toate apelurile sunt monitorizate de Serviciul de Securitate Internă. Sub telefonul lui Marilyn, am lipit cu bandă adezivă un stilou. Dacă ea îl va găsi, va crede că e un microfon. Dacă îl găsește Coetzee, va crede că e una dintre micile bombe ale lui Armco."
