Povestea cea buna

Povestea cea bună. Un fascinant dialog între un laureat Nobel și o psihoterapeuță despre nevoia umană de a imagina povești. Lucrând de unul singur, scriitorul este singurul responsabil pentru povestea pe care o spune.
Citește tot rezumatul cărții Povestea cea buna... Pe de altă parte, terapeutul colaborează cu pacientul, ajutându-l să-și spună povestea vieții. Ce fel de adevăr încearcă să reveleze poveștile create de pacient și terapeut: adevărul obiectiv sau cel subiectiv și schimbător al amintirilor explorate și retrăite în siguranță oferită de relația terapeutică? Plecând de la operele unor mari scriitori ca Dostoievski sau Cervantes sau de la importanți psihanaliști precum Freud sau Melanie Klein, dialogul pe care îl poartă J. M. Coetzee și Arabella Kurtz ne oferă o înțelegere profundă asupra poveștilor pe care le spunem despre viețile noastre. J. M. Coetzee este un celebru romancier, eseist, lingvist și traducător, născut în Africa de Sud. A fost primul autor care a primit de două ori Booker Prize, iar în 2003 i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Literatură. Arabella Kurtz este specialistă în psihologie clinică și practica psihoterapie psihanalitică la Tavistock Clinic. În prezent, este profesor emerit la Universitatea din Leicester.   Fragment:   "Vreți să știți cum se ajunge de la psihologia individului la psihologia grupului. Pare logic să începem la nivelul individului și să continuăm de acolo în sus, dar nu sunt sigură că aceasta este abordarea cea mai eficientă. Poate că este mai bine să lucrăm cu experiențele din viața de grup, cu calitățile și produsele sale specifice, deși acest lucru este extrem de greu de făcut în sine. Cred că motivul este că nu putem face asta mulțumitor ca individ sau, cel puțin, că trebuie să ne luptăm cu problema modului în care funcționează mintea unui individ pentru a înțelege o pluralitate de minți sau o entitate de grup. Suntem cu toții membri ai unor grupuri și avem experiența de a fi într-un grup. Dar, prin definiție, putem ști despre acestea doar că indivizi, ca o mică parte dintr-un întreg. Isabel Menzies Lyth a scris că este nevoie de un grup pentru a studia un grup. înțeleg de aici că noi, că indivizi, avem tendința de a ne identifica destul de puțin cu alți indivizi și că devine mai posibil să ne gândim la complexitatea vieții de grup când se aduna mai multe minți pentru a lucra la acest aspect și sunt mai multe identificări ce pot fi folosite. Cred că unul dintre motivele pentru care psihologia grupului este importantă pentru dumneavoastră este că ați crescut în perioada apartheidului din Africa de Sud și ați fost martor direct al consecințelor regresiei de grup la scară largă. Eu, pe de altă parte, am crescut în Marea Britanie, într-o atmosferă de relativă pace și stabilitate. Nu am fost născută în timpul unuia dintre cele mai rușinoase capitole din istoria britanică. (Deși acum, în aceasta era sălbatică de capitalism dezvoltat, am impresia câteodată că are loc un război civil silențios, un război în care profitul și lăcomia individuală sunt ferm opuse valorilor sociale și comunitare.)” Citește mai puțin...