Șirul de Nuvele pentru un an construiește o comedie/ tragedie umană, din zeci de frînturi puse alături. Sentimentele omenești cele mai frecvente, iubirea, ura, dorința de avere, teamă, zgîrcenia, spaima de moarte, maternitatea, neliniștea măritișului, depresia vieții banale, răzbunarea neghioabă sînt transpuse în cele mai diferite decoruri din viața italiană modernă. Volumul întîi, Șalul negru, vorbește despre întorsăturile tragice ale mariajului convențional, felul cum viața poate fi un aranj ament de utilitate, pericolul oferit de patima răzbunării, obsesia falimentară a unei singure convingeri, ridicolul zgîrceniei, eficiența demagogiei, deprimarea care conduce la eșec și sinucidere, concursul de împrejurări care ne aruncă pe un drum sau altul, abilitatea de-a juca un anumit rol în viață. Luigi Pirandello (1867-1936) a obținut Premiul Nobel pentru Literatură în 1934, pentru că nuvelele sale dovedesc "improvizația lipsită de efort, care le conferă spontaneitate, elan, viața".
Crescuți împreună, au studiat ajutîndu-se reciproc pînă la universitate, unde apoi unul a absolvit dreptul, celălalt medicina. Acum despărțiți, în timpul zilei, de meseriile diferite, la asfințit încă își mai făceau împreună zilnic plimbarea de-a lungul străzii principale, spre ieșirea din sat. Se cunoșteau așa de profund, încît era de ajuns un mic semn, o privire, un cuvînt, pentru ca unul să priceapă imediat gîndul celuilalt. Așa că plimbarea aceea începea de fiecare dată cu un scurt schimb de fraze și continuă apoi în liniște, de parcă unul l-ar fi pus pe gînduri pe celălalt. Și mergeau cu capul în pămînt, ca doi cai osteniți; ambii cu mîinile la spate. Nici unul nu era ispitit să întoarcă puțin capul spre marginea drumului, pentru a se bucura de priveliștea ce se deschidea la picioare, punctată de coline și văi și cîmpii, cu marea în depărtare, care se aprindea toată la ultimele sclipiri ale asfințitului: panorama unei mari frumuseți, pe lîngă care parcă era incredibil că cei doi pot trece astfel, fără măcar s-o privească. (fragment)
