VIA DOLOROSA S-au prăvălit luminatorii peste lume, Și mă aleargă cu cruzime aspre duhuri Îmi plâng la ușa umbre fără nume, Iar eu visez cum mă târăsc prin smârcuri. Mă-nghite-n lăcomie întunericul obscur S-aude foșnetui de frunze dintre stufuri Sunt prăbușit, nu plâng și nu mă bucur, Ades visez cum mă târăsc prin smârcuri.
Și nu e geana de lumină peste ape, Scrâșnițe gemete în suflet și în lucruri, Ceasornicul în timp nu știe să mai sape, Iar eu visez cum mă târăsc prin smârcuri. Se scurge negura ca smoala peste dealuri. Am obosit să mă tot mint cu trucuri, Cu vagi speranțe eșuate-n idealuri, Mereu visez cum mă târăsc prin smârcuri. Cu truda mă ridic și caut o lumină, Mă răscolește spaima de adâncuri, Îmi cântă timpul ca un greier în surdină, Iar eu visez cum mă târăsc prin smârcuri.
